Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat astăzi Uniunea Europeană că ar putea prelungi cu încă trei luni starea de urgenţă când va expira, în ianuarie anul viitor. Declaraţia vine după ce ieri a ameninţat că va deschide graniţele Turciei, pentru a lăsa migranţii să intre în Europa, în contextul în care Parlamentul de la Strasbourg a recomandat o îngheţare temporară a negocierilor de aderare a Ankarei la blocul comunitar.
Legislaţia în timpul stării de urgenţă, care oferă regimului Erdogan puteri sporite, este în vigoare de la tentativa de lovitură de stat din iulie. De atunci, aproximativ 75.000 de funcţionari civili şi membri ai forţelor de securitate au fost epuraţi din serviciul public şi peste 37.000 au fost arestaţi. 10 parlamentari ai Partidului Democrat al Poporului, pro-kurd, şi peste 120 de ziarişti sunt la închisoare, iar criticii preşedintelui Erdogan spun că epurarea se extinde de la susţinători ai clericului Fethullah Gulen, autoexilat în Statele Unite şi acuzat că ar fi orchestrat puciul, la întreaga opoziţie. În discursul său, Erdogan a fost vehement împotriva Uniunii Europene, după ce, joi, Parlamentul de la Strasbourg a recomandat o îngheţare temporară a negocierilor de aderare a Turciei. Ieri, el a ameninţat că va deschide graniţele Turciei, pentru a lăsa migranţii să intre în Europa, dar a spus şi că nu va ezita să promulge reintroducerea pedepsei capitale dacă Legislativul de la Ankara o va vota. De cealaltă parte, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat într-un interviu apărut astăzi în presa belgiană că acordul dintre Turcia şi Uniune, care a permis limitarea afluxului de migranţi clandestini către Europa, trebuie respectat şi va fi respectat./cpodea/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 noiembrie)