Şeful Clinicii de Transplant Hepatic din Institutul Fundeni din capitală, Irinel Popescu, despre selectarea pacienţilor pentru transplant

Şeful Clinicii de Transplant Hepatic din Institutul Fundeni din capitală, Irinel Popescu, susţine că selectarea pacienţilor pentru transplant se face după criterii foarte clare stabilite printr-un regulament depus la Agenţia Naţională de Transplant şi înaintat Ministerului Sănătăţii. El a explicat modul în care se face alocarea unui ficat de la un donator de pe teritoriul ţării, alocare care ţine cont, în primul rând, de compatibilitatea dintre donator şi primitor, neexistând o favorizare a unor pacienţi în detrimentul altora.

Irinel Călin: Echipa de hepatologie propune, în general, cel puţin doi candidaţi, pentru că, de foarte multe ori, echipa anestezică poate să găsească contraindicaţii unuia dintre ei; câteodată, sunt propuşi chiar trei candidaţi. După evaluare, se alege, împreună cu echipa anestezică şi echipa gastroenterologică, candidatul pe care îl considerăm cel mai potrivit./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie