CCR a stabilit că legea privind reţinerile din veniturile obţinute de persoanele fizice este neconstituţională

Curtea Constituţională a stabilit, astăzi, că legea privind reţinerile din venituri obţinute de persoanele fizice este neconstituţională, în ansamblul său. Judecătorii consideră că nu poate fi pusă poprire pe salariul unui cetăţean, decât în baza unei hotărâri judecătoreşti. Curtea a constatat că legea încalcă prevederile Constituţiei României, referitoare la garantarea şi ocrotirea, în mod egal, a dreptului de proprietate privată. De asemenea, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a întregului act normativ aduce atingere prevederilor constituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi li se va comunica preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului – anunţă Curtea Constituţională a României./lalexandrescu/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie)