Un dom de oţel a fost amplasat, marţi, deasupra reactorului avariat de la centrala nucleară de la Cernobâl, noua structură, finanţată de comunitatea internaţională, urmând să asigure siguranța sitului pentru următorii 100 de ani. Potrivit unui mesaj postat pe Twitter de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), reactorul de la Cernobîl a fost acoperit cu succes după 30 de ani de la dezastrul din 1986 și ca urmare a unui demers uimitor al inginerilor. În formă de arcadă, construcţia cântăreşte 25.000 de tone, are 108 metri înălțime și 162 de metri lungime şi este atât de mare, încât ar putea acoperi ‘cel mai mare stadion din Franţa, ”Stade de France”, sau Statuia Libertății din New York. Arcada va fi pe deplin operațională la sfârşitul anului viitor, după ce vor fi instalate și date în funcțiune toate echipamentele sale./sdan/sdm2
(www.korrespondent.net – 29 noiembrie)