Anatol Şalaru, ministrul Apărării din Republica Moldova, care se pronunţă pentru aderarea la NATO, a ordonat demolarea monumentului istoric.
Deputaţii şi activiştii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, aflaţi în opoziţie, au făcut de pază noaptea trecută la monumentul eroilor Marelui război de apărare naţională, din satul Corneşti, pe care Anatol Şalaru, ministrul Apărării republicii, a ordonat să fie demolat, pentru aderarea la NATO. „Acesta este un tanc IS-3, care a fost scos din râul Prut în 1982 și așezat pe un piedestal. Şalaru a dat ordin să fie înlăturat de-acolo. Însă nu a reuşit. Noi şi colegii noştri ne aflăm aici şi vom sta cât timp este nevoie pentru ca acest monument istoric să rămână la locul lui!”, le-a spus jurnaliştilor deputatul socialist Ghennadii Mitriuk, participant la această acţiune.
„Fascismul nu va avea loc aici! Noi vom apăra amintirea strămoșilor noștri și istoria noastră!”, a adăugat colegul Alexandr Nesterov.
Un ministru contra Constituţiei
Anul trecut, Șalaru, care a fost numit membru al guvernului din partea Partidului Liberal, cel care pledează pentru aderarea Moldovei la NATO și pentru unificarea cu România, declara că este nevoie să se construiască în Republica Moldova un muzeu „al ocupaţiei sovietice”, unde să fie duse toate monumentele din acea perioadă. „Noi nu putem să-i educăm pe militari cu asemenea simboluri”, a spus el, remarcând că Republica Moldova are astăzi „alte valori”. Drept exemplu, ministrul a ordonat să fie scos de pe postament legendarul tanc „Т-34”, care se află în curtea Brigăzii motorizate „Ştefan cel Mare” din Chişinău.
Aceasta nu este unica inițiativă scandaloasă, care „i-a adus glorie” lui Şalaru. Astfel, în timpul unei vizite la București, el a afirmat că armata Moldovei trebuie să se unească cu armata României. „Acum, avem două armate și doi miniștri, sper că vom avea doi miniștri și o singură armată, pentru a simplifica lucrurile pe viitor”, a spus Șalaru.
Iar, recent, el a spus că a convenit cu omologul său ucrainean Stepan Poltorak să pregătească un plan comun pentru retragerea trupelor și armamentului Rusiei din Transnistria, ceea ce ar presupune să se creeze pentru ruşi „un coridor verde” pe teritoriul Ucrainei.
Președintele ales cere demisia lui Șalaru
Igor Dodon, președintele ales al Republicii Moldova, după ce a câștigat alegerile, a cerut demiterea și pedepsirea lui Anatol Șalaru. „Şalaru nu va mai sta mult în scaunul de ministru. Din cauza unor asemenea provocatori, cum este el, au fost și încă mai sunt în continuare conflicte în societate, suntem divizaţi, am avut un război fratricid pe Nistru. Pentru toate fărădelegile, el trebuie să meargă la puşcărie,” a spus Dodon.
Pronunţându-se pentru restabilirea relațiilor cu Rusia, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, pe care Dodon a fost nevoit să-l părăsească după victoria în alegerile prezidențiale, a cerut de două ori în Parlament demiterea lui Anatol Şalaru. El a fost acuzat nu numai de încălcarea Constituției, dar, de asemenea, şi de deturnare de fonduri, cât timp a fost la conducerea ministerelor Transporturilor și Apărării. Cu toate acestea, majoritatea aflată la guvernare, care este formată de partidele pro-europene din parlament, a refuzat să susțină cererea socialiștilor de teamă că se va rupe coaliția de guvernământ. Corespondent Valerii Demideţkii. /vpatrichi/schelaru
(www.tass.ru – 30 noiembrie)