Marţi s-a încheiat conferința internațională de două zile în cadrul celei de-a IV-a săptămâni NATO de la Belgrad, iar directorul Centrului de Studii Euro-Atlantice (SECA), Jelena Milic, crede că acum a devenit clar faptul că nu există planuri secrete pentru atragerea Serbiei în NATO. „Cred că în sfârșit acum există un consens în ceea ce priveşte faptul că NATO nu forțează pe nimeni, că nu există niciun plan secret de atragere a Serbiei în NATO, şi în plus procesul de aderare la NATO este foarte greu și solicitant și pentru țările care îşi exprimă voința în acest sens, a spus Milic. Directorul SECA a menţionat că premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, este primul şef de guvern care, după schimbările din octombrie, a avut o întâlnire cu Consiliul Nord-Atlantic și cu secretarul general al NATO, ca urmare a intensificării dialogului politic în cadrul programului IPAP. De asemenea, a precizat că ambele părți şi-au exprimat dorința de a continua relaţia de colaborare şi a reamintit faptul că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a exprimat aprecierea pentru atitudinea Serbiei în criza migranților și a reiterat regretul său pentru victimele civile ale campaniei aeriene a NATO, dar, totodată, a explicat că scopul acestei campanii a fost de a-i proteja pe civili și că acesta a fost atins.
www.tanjug.rs – 30 noiembrie