Statul Islamic revendică atacul de la Ohio State University

Gruparea Statul Islamic (SI) şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul care a avut loc luni la Ohio State University din oraşul Columbus, statul american Ohio, atac în urma căruia 11 persoane au fost rănite. Atacul a fost comis de Abdul Razak Ali Artan, născut în Somalia, student al universităţii, au declarat autorităţile americane. Abdul Razak Ali Artan, care era în vârstă de 18 ani, a intrat cu maşina la bordul căreia se afla într-un grup de persoane care se aflau în incinta campusului universitar şi a început să înjunghie oameni înainte să fie împuşcat mortal de poliţie Agenţia de presă Amaq, afiliată SI, l-a numit pe atacator un „soldat”. Revendicarea făcută de SI nu a putut fi verificată independent.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 noiembrie