Ziua Naţională a României, celebrată la Washington

Membri marcanţi ai Congresului şi Administraţiei americane, reprezentanţi ai mediului academic şi oameni de afaceri, diplomaţi şi lideri ai comunităţii româneşti au celebrat Ziua Naţională a României la Washington printr-o serie de evenimente, organizate de ambasada ţării noastre. Responsabilii americani au apreciat legăturile puternice, militare şi economice, dintre Statele Unite şi România şi şi-au exprimat convingerea că preşedintele Donald Trump şi echipa sa le vor menţine pe aceleaşi coordonate. Frank Rose, asistentul secretarului de stat pentru controlul armamentelor şi fost negociator al acordului privind amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu, a subliniat rolul cheie pe care acest sistem îl are pentru apărarea membrilor NATO în actualul context de securitate, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în Statele Unite./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie)