Ministerul Sănătăţii va elabora proceduri referitoare la modul în care sunt alocate organele recoltate pentru transplant

Ministerul Sănătăţii începe, de săptămâna viitoare, consultări cu specialişti din domeniul transplantului pentru elaborarea unor proceduri clare referitoare la modul în care sunt alocate organele recoltate. Ministerul a precizat ieri că nu există niciun motiv pentru ca activitatea de transplant să fie întreruptă, întrucât finanţarea este continuă, iar cadrele medicale au la dispoziţie toate resursele necesare. Ministrul Vlad Voiculescu a avut o întâlnire cu responsabili în domeniu, pe fondul scandalului pornit din zona transplantului de plămâni şi al declaraţiilor de la Agenţia Naţională că operaţiile de transplant ar fi blocate. Potrivit Ministerului Sănătăţii, activitatea de transplant trebuie să fie guvernată de transparenţă şi reguli făcute de profesionişti, a căror probitate profesională este în afara oricărui dubiu şi nu este umbrită de antecedente penale./dursache/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie)