Cântăreaţa americană Selena Gomez a fost personalitatea cea mai urmărită pe Instagram în 2016, cu 103 milioane de abonaţi, a indicat joi reţeaua socială. Tânăra de 24 de ani s-a aflat de mai multe ori pe prima pagină anul acesta, mai ales după un turneu anulat din cauza unei depresii provocate de lupta sa împotriva bolii lupus, o maladie auto-imună care a obligat-o să se supună unor şedinţe de chimioterapie. De asemenea, ea a inflamat Instagramul cu ocazia unui schimb de replici dure cu fostul ei iubit, cântăreţul canadian Justin Bieber, nevoit să părăsească reţeaua socială după un val de mesaje ostile din partea unora dintre abonaţi. Selena Gomez este la originea a opt dintre cele zece fotografii cu cele mai „iubite” celebrităţi de pe Instagram anul acesta şi a şapte din cele zece cele mai populare înregistrări video. Fotogafia cea mai apreciată de fanii săi, cu 5,9 milioane de „like”, a dat naştere unei plasări de produs, căci în această poză apare şi o sticlă de Coca-Cola. La sfârşitul lunii noiembrie, cu ocazia American Music Awards, Selena Gomez li s-a adresat fanilor ei şi a evocat reţeaua socială a cărei regină incontestabilă este în prezent: „Nu vreau să vă văd corpul pe Instagram. Vreau să văd ce se află aici”, a explicat ea, punându-şi mâna pe inimă. „Nu încerc să fiu populară, nu mai am nevoie de asta”, a conchis cea care a devenit vedetă în calitate de actriţă în seria Disney „Vrăjitorii din Waverly Place”, pe când nu era decâ o adolescentă de 15 ani. Astfel, Selena Gomez a detronat o altă mare cântăreaţă americană, Taylor Swift, consacrată în 2015 şi care are astăzi 93,6 milioane de abonaţi pe Instagram, deţinută de o altă reţea socială, Facebook. Cele două artiste sunt urmate în acest clasament de alte două figuri ale muzicii pop, Ariana Grande (89,6 milioane de abonaţi) şi Beyoncé (88,9), urmate la rândul lor de vedeta tele-realităţii Kim Kardashian şi de fotbalistul Christiano Ronaldo./rcostea/ddaniela
(www.lalibre.be – 2 decembrie)