La Ierusalim va avea loc, joi, o nouă reuniune trilaterală Israel – Grecia – Cipru, a doua din acest an, cu obiectiv cooperarea în bazinul Mediteranei Orientale în chestiuni energetice şi în situaţii de urgenţă.
Corespondenţă de la Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, premierul grec, Alexis Tsipras, şi preşedintele cipriot, Nikos Anastasiades, se întâlnesc joi, la Ierusalim, la al doilea summit trilateral pentru consultări în chestiuni energetice şi cooperare în situaţii de urgenţă. Israelul, Grecia şi Ciprul au stabilit o alianţă strategică, în luna ianuarie, pentru cooperare în Mediterana Orientală. Tsipras şi Anastasiades vor fi însoţiţi joi, la Ierusalim, de principalii miniştri şi va fi publicată o declaraţie comună după reuniune. Legăturile Israelului cu Ciprul şi Grecia s-au amplificat în ultimii ani, în urma descoperirii zăcămintelor de gaz natural în Mediterana, dar pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Ierusalim şi Ankara, după ce Recep Tayyip Erdoğan a ajuns la putere. Trilaterala de la Ierusalim, care va avea loc joi, este prima după ce Israelul şi Turcia au ajuns la un acord de reconciliere în vara acestui an. Israelul are trei opţiuni în acest moment pentru exportul de gaz: prima – spre Egipt, a doua – spre Turcia, care doreşte să-şi diversifice aprovizionarea energetică, şi a treia – un gazoduct spre Cipru şi Grecia. În ianuarie, Netanyahu, Tspiras şi Anastasiades au subliniat, într-o declaraţie comună, că noua axă strategică nu este exclusivă şi are în vedere atât Egiptul, cât şi Turcia./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie