Situaţia legată de refugiaţii din Bulgaria se află în prezent sub control

„Situaţia legată de refugiaţii din Bulgaria se află în prezent sub control”, a declarat preşedintele Crucii Roşii Bulgare, Hristo Grigorov. Potrivit acestuia, ajutarea refugiaților face parte din principiile umanitare ale Crucii Roșii. „Voluntarii acordă asistență psihologică și medicală aproape peste tot în centrele de cazare. Îngrijirea refugiaților este responsabilitatea statului. Noi putem ajuta doar așa cum am făcut-o şi până acum și vom continua. Dacă mergeţi într-un centru pentru refugiaţi şi vedeţi o mamă cu trei-patru copii sau persoane în vârstă, într-un scaun cu rotile, alungaţi din casele lor din cauza războiului, veţi înţelege că acești oameni au nevoie cu adevărat de ajutor. Voi continua să le acordăm ajutor. Pentru moment, lucrurile sunt sub control”, a precizat Grigorov. Potrivit acestuia, trebuie căutată cauza crizei refugiaților, care a făcut ca milioane de oameni să își părăsească locuințele și să se îndrepte spre UE. „Există şi migranți economici, care doresc o Europă unită, stabilă și independentă din punct de vedere economic, însă soluția la această problemă este globală și depinde de liderii mondiali”, a mai spus preşedintele Crucii Roşii Bulgare.

www.focus-news.net – 5 decembrierefugiati