Se știe despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii. Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copii, care au datoria ca în seara de ajun să-și curățe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului, le poate aduce astfel o nuielușă. Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui. Totodată, știm despre Sfântul Nicolae că e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii. Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. Din bătrâni aflăm faptul că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații. Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice. Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează. Se spune în tradiția românească că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-și scuture braba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai./gpodea
(RADIO REŞIŢA – 5 decembrie)