Alimente miraculoase cu proprietăți medicinale recunoscute datorită conținutului bogat în antioxidanți, merișoarele previn bolile cardiovasculare și îmbătrânirea pielii, întăreasc sistemul imunitar, protejează țesuturile neuronale de stresul oxidativ, stimulează activitatea creierului, îmbunătățesc memoria și diminuează depresia.
Merișorul (Vaccinium macrocarpon) este o plantă perenă aparținând familiei Ericaceae, care include și afinele. Originar din America de Nord, crește spontan în soluri acide, în tufișuri scunde, ale căror frunze rămân verzi tot timpul anului și este larg răspândit în nord-estul Statelor Unite și în Canada. De asemenea, merișorul se cultivă în America de Nord, Canada și în multe țări din Europa și Asia.
Merișoarele, numite și afine roșii, apreciate în bucătărie, ale căror virtuți trec dincolo de contextul culinar, proprietățile lor terapeutice fiind cunoscute de mult timp, sunt nelipsite din bucatele pregătite în diferite colțuri ale lumii în fiecare an, pentru sărbători cum ar fi Ziua Recunostinței și Crăciunul. De asemenea, sunt utilizate în mod tradițional în Suedia pentru o băutură astringentă și la prepararea unor feluri de mâncare.
Din anul 1994, merișoarele sunt fructele oficiale ale statului Massachusetts, fiind desemnate în anul 2004 și fructele statului Wisconsin. Dacă ar fi înșirate toate merișoarele produse în America de Nord anual, șiragul ar înconjura de 565 de ori distanța de la Boston la Los Angeles.
Un muzeu dedicat acestor fructe se află în localitatea Long Beach din statul Washington, în Statele Unite ale Americii (SUA). Orașul Long Beach, care are același nume cu peninsula, este plin de atracții turistice și de peisaje pitorești. În muzeu, sunt expuse echipamente și unelte folosite la cultivarare și recoltarea merișoarelor. Panourile informative, fotografiile și documentele ilustrează istoria și beneficiile merișoarelor. De la magazinul muzeului se pot cumpăra diverse bunătăți preparate din fructele roșii.
O cană cu merișoare întregi (100 de grame) conține 46g de calorii și 84% carbohidrați. În o sută de grame de merișoare sunt 82 grame de apă, 0,4 grame de proteine, 0,2 grame de grăsime, 12, 7 g glucide și 4,2 g de fibre, 7 mg calciu, 0,2 mg fier și 1 mg sodiu. O ceașcă de merișoare (100 de grame) oferă organismului 24% Vitamina C din doza zilnică recomandată (prescurtat DZR), 18% fibre dietetice din DZR, 20% mangan. 8% vitamina E (alfa tocoferol) , 7% cupru, 6% vitamina K și 6% acid pantotenic. Merișoarele sunt recomandate în caz de infecții, iritații și inflamații urinare, dar gama lor de utilizări este mult mai vastă. Combat infecția cu Helicobacter pylori, bacteria care provoacă ulcerul gastric și pe cel duodenal. Cercetatorii recomandă în acest sens sucul de merișoare. Oamenii de știință au mai descoperit că sucul de merișoare ajută la prevenirea cariilor dentare, încetinind fomarea tartrului. Antocianina, pigmentul roșu care se găsește în merișoare și în afine, contribuie la formarea pigmentului retinian implicat în vederea pe timp de noapte. Acest flavonoid are și proprietăți anticancerigene. Merișoarele sunt foarte bogate în antioxidanți – vitamina C, flavonoide și resveratrol (un polifenol care se găsește și în struguri) Previn efectele nocive ale radicalilor liberi și protejează sistemul cardiovascular, mărind nivelul colesterolului bun și reducându-l pe cel rău. Sucul de merișoare contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Frunzele de merișor se folosesc la prepararea ceaiului, cu efecte benefice împotriva răcelilor, problemelor digestive, reumatismului. Totodată, merișoarele ajută în lupta cu kilogramele în plus, acizii organici continuți în ele având proprietatea de a reduce depozitele de grăsime.
Merişoarele au fost consumate pentru prima oară ca hrană de indienii nord-americani, care le-au folosit şi în scop medicinal, pentru a vindeca rănile provocate de săgeţi. Mai târziu, coloniștii englezi le-au inclus în divese reţete. Au ajuns în Europa în anul 1820, fiind cultivate cu succes în ţările nordice și în Rusia. Din secolul al XVIII-lea, merişorul se cultivă pe suprafeţe întinse în câteva state din SUA şi în Canada. Marinarii îl foloseau în călătoriile lor lungi cu vaporul pentru a se proteja de scorbut. Din secolul al XIX-lea a fost cultivat mai întâi în Germania şi apoi în Regatul Unit al Marii Britanii. Sucul de merișoare a fost realizat pentru prima dată de coloniștii americani în anul 1683 și primul sos de merișoare a fost comercializat în anul 1912.
În România, merişorul sălbatic creşte în zonele muntoase la altitudini de peste 1300 de metri, fiind cunoscut şi sub numele de afin roşu. Locuitorii din zona Munţilor Apuseni îl foloseau, ca şi indienii nord-americani, pentru tratamentul diferitelor infecţii. Pe lângă preparatele medicinale, merişorul este utilizat pentru a pregăti sucuri, ceaiuri, prăjituri, sosuri şi diverse garnituri.
Merișoarele se consumă atât proaspete, cât și uscate, conservate sau confiate. În bucătărie, fructele se utilizează în diverse preparate, de la apertitive la deserturi. Astfel, se pot adăuga în sosuri pentru vânat și carne afumată, în omlete, salate, clătite, budinci, brioșe, tarte, prăjituri, checuri, fursecuri și se folosesc pentru a realiza suc, sirop, compot, dulceață, gem, jeleu, șerbet, înghețată, vin sau bere.
Aroma specială a merișoarelor poate fi echilibrată cu portocale, ananas, zmeură, pere sau mere. Merișoarele merg bine cu ciocolată, ciocolată albă, miere, sirop de arțar, nuci, coaja de portocale, suc de lămâie, orez, cartofi, carne de pui, de curcan, de vită sau de porc, paste, scoici, brânză Camembert sau Brie, vanilie, scorțișoară, rozmarin, cimbru, ghimbir. Fructele uscate se pot folosi în loc de stafide la diverse dulciuri și se pot adăuga pentru o gustare sănătoasă în iaurt, împreună cu fulgi de ovăz.
Muzeul Merișoarelor din Long Beach, statul Washington, SUA, este deschis turiștilor din aprilie până în decembrie, zilnic, între orele 10:00 – 17:00 și din ianuarie până în aprilie se poate vizita numai cu programare. Intrarea la muzeu este liberă.
Ada Ionescu
