La 11 decembrie 2016, românii vor ieşi din nou la vot şi îşi vor alege noii reprezentanţi în Legislativ, în această perioadă premergătoare fiind în toi nenumărate calcule politice care vor da un semnal şi despre coloratura viitorului guvern care va fi propus spre învestire preşedintelui Klaus Iohannis. Mizele sunt evident extrem de complexe, atât pentru economia ţării, pentru reformele atât de necesare, pentru infrastructură, dar şi pentru lupta împotriva corupţiei, cuvânt devenit nelipsit în orice discurs electoral al acestor zile.
În cele ce urmează, RADOR vă prezintă câteva date şi fapte despre aceste alegeri, însoţite de informaţii despre alegerile legislative din România desfăşurate după 1990 precum şi o trecere în revistă a ultimelor sondaje de opinie.
În anul 1831 în Ţara Românescă, a fost adoptat un act cu caracter constituţional – Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, şi în Moldova – , acte care au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române, care a evoluat, cu dificultăţi similare cu cele întâmpinate în crearea statului modern român.
Convenţia de la Paris din anul 1858, realizată în baza Tratatului de la Paris din 1856, punea capăt Războiului Crimeii şi stabilea crearea, pentru Valahia şi Moldova, a câte unei Adunări Elective.
La sfârşitul anului 1861, în cadrul Conferinţei de la Constantinopol, Marile Puteri au convins sultanul să emită un firman prin care să recunoască oficial unirea pe timpul domniei lui Al.I. Cuza.
„Proclamaţia“ către ţară adresată de domnitor făcea cunoscut succesul obţinut şi proclama unirea deplină şi naşterea naţiunii române: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”. Astfel s-a constituit, la 22 ianuarie 1862, prima Adunare legiuitoare şi cel dintâi guvern unic, condus de conservatorul Barbu Catargiu.
Î
n perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în context politic intern şi internaţional complicat, apare, în 1864, „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, care introduce principiul bicameralismului, prin înfiinţarea Corpului Ponderator, alături de Adunarea Electivă, simultan cu introducerea legii electorale.
Noile prevederi împart alegătorii în două categorii, după criteriul averii, respectiv alegătorii direcţi, categorie în care erau incluse persoanele care plăteau o contribuţie de cel puţin 4 galbeni, aveau vârste de peste 25 de ani, ştiau carte, şi alegătorii primari, categorie în care erau incluse persoanele care nu ştiau carte, dar care îşi plăteau contribuţia la veniturile statului.
Apoi, după forţarea abdicării lui Cuza, elitele politice paşoptiste au adoptat sistemul parlamentar bicameral, având ca model Constituţia belgiană din 1831, cu Adunarea Deputaţilor şi Senat, cu rolul de a bloca eventuale tendinţe spre autoritarism. Parlamentul a devenit cu adevărat independent de puterea executivă, căpătând largi atribuții legislative și politice, începând cu 1 iulie 1866, când a fost promulgată noua Constituție a României, care rămâne în vigoare până în anul 1923.
Cele mai importante acte adoptate de Parlament în acea perioadă şi în istoria României moderne au fost Declaraţia de Independenţă din 9 mai 1877 şi actele de unire de la sfârşitul Primului război mondial.
Votul cenzitar a fost menţinut până la finalul Primului Război Mondial, iar în noiembrie 1918 este introdus votul universal, care a produs schimbări importante în viaţa politică a României interbelice.
Adunarea Deputaților și Senatul au votat, în zilele de 26-27 martie 1923, o nouă Constituție, care întărea și mai mult rolul Parlamentului în viața politică a țării. Constituția stabilise, potrivit mesajului regelui Ferdinand din Parlament, din 15 octombrie 1923, „principiile fundamentale de la care trebuiau să purceadă de acum încolo diferitele legi de organizare, menite să așeze pe temelii puternice țara noastră mărită”, menţinea sistemul bicameral, întărea funcţiile parlamentului, şi întărea principiul separaţiei puterilor în stat.
Acţiunile de lichidare a Parlamentului au urmat momentului alegerilor parlamentare din 20 decembrie 1937, după încredințarea mandatului unui guvern național-creștin.
La 10 februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul instituţiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritară. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atribuţii, iar în toamna anului 1940, după instaurarea regimului de dictatură militară, activitatea Parlamentului a fost suspendată.
În iulie 1946, puterea comunistă suprimă prin Decretul de lege nr. 2278, sistemul parlamentar bicameral, iar Constituţia RPR din 1948 instituie modelul „democraţiei populare”, prin care separaţia puterilor în stat este eliminată, iar Marea Adunare Naţională devine „organ suprem al puterii de stat”.
Multipartidismul este eliminat de facto, este instaurat un regim totalitar, iar prin Constituţia din anul 1965, Marea Adunare Naţională era definită drept „unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România”.
* * * * *
Alegerile parlamentare din acest an reprezintă cel de-al optulea scrutin de acest gen după 1989, când ţara noastră a revenit la sistemul parlamentar bicameral, dar campania electorală care încă nu s-a încheiat este de departe cea mai anostă dintre toate cele pe care le-au trăit românii în ultimii 26 de ani, unul dintre motive, fiind, evident, şi modificarea în sens restrictiv a legislaţiei cu privire la ceea ce este permis candidaţilor şi partidelor, şi ce nu, în această perioadă.
►
Primele alegeri legislative libere din România de după Revoluţie au avut loc la 20 mai 1990 simultan cu scrutinul prezidenţial, în ceea ce avea să rămână în istorie drept „Duminica orbului” – aluzie la modul în care a apreciat electoratul promisiunile propovăduite de cei care promovau „democraţia originală”.
Cu o prezenţă la vot remarcabilă, de 86,19%, Ion Iliescu a fost ales preşedinte cu 85,7 % din voturi, iar Frontul Salvării Naţionale (FSN) a câştigat majoritatea în Senat, cu 67,02% din voturi, după redistribuire primind 91 din cele 119 locuri din camera legislativă superioară (76,47% din membri).
Tot la Senat, pe locurile doi şi trei s-au situat, surprinzător Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) cu 7,2% din voturile exprimate, ceea ce a însemnat 12 din 119 locuri (10,08%) şi Partidul Naţional Liberal (PNL) pentru care au votat doar 7,06% din alegătorii prezenţi, 10 candidaţi ai PNL devenind senatori (8,4% din total).
În Camera Deputaţilor, din cele 396 de locuri, FSN a obţinut 66,31% din voturile populare, reprezentând 263 de mandate (66,41% din locuri), UDMR a primit 7,23% din voturi, ceea ce le-a dat dreptul la 29 de deputaţi (7,32% din total), iar PNL a primit 6,41% din voturi, şi a obţinut după redistribuire 29 de mandate de deputat (7,32% din total).
Tot atunci FSN a obţinut cele mai bune scoruri în judeţele Teleorman – 87,15% din voturi, Botoşani – 86,79%, Vaslui – 86,1%, sau Olt – 86,54%, teritorii devenite în timp, până în prezent, fiefuri tradiţionale ale partidului simbolizat de trandafiri, fie că s-a numit, ulterior, FDSN, PDSR sau PSD.
Tot în 1990, judeţele cu o populaţie predominant sau semnificativ maghiară – Harghita – 85,23% din voturi, Covasna – 77,1% şi Mureş – 41,96%, au dat măsura bazinului electoral pe care avea să se bazeze uniunea etnicilor maghiari la alegerile care urmau de aici înainte.
Şi tot pentru alegerile din acest an, putem menţiona atenţia foarte slabă acordată partidelor istorice – PNL şi PNŢCD (1 senator şi 12 deputaţi), care au obţinut scoruri incredibil de mici, deşi reînfiinţarea lor, imediat după Revoluţie, era privită cu o speranţă însemnată de populaţia proaspăt ieşită din comunism.
Trebuie să menţionăm prezenţa în Parlament a unui candidat independent – regretatul Antonie Iorgovan – care a obţinut 0,26% din voturi.
► Următoarele alegeri legislative au avut loc în toamna anului 1992, pe 27 septembrie, din nou simultan cu alegerile prezidenţiale.
Cu o prezenţă la vot ceva mai scăzută – 76,29%, românii au ales să distribuie cele 143 de locuri din Senat, astfel: FDSN a primit 28,29% din voturi, obţinând 49 de mandate (34,26%), Convenţia Democrată (CDR) a primit 20,16% din voturi, adică 34 de mandate (23,77%) şi FSN a primit 10,38% din voturi, ceea ce le-a dat dreptul la 18 mandate (12,58%).
Reamintim că după convenţia FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales preşedinte al partidului iar opozanţii acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formaţiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), devenită în timp actualul Partid Social Democrat (PSD).
Pragul electoral de 3% – la acel moment -, a mai fost trecut de PUNR cu 14 senatori (9,79%), UDMR – 12 locuri (8,39%), PRM 6 senatori (4,19%), PDAR – 5 mandate (3,49%) şi PSM 5 locuri (3,49%).
La Camera Depuţatilor, din cele 341 de mandate, FDSN a obţinut 27,72% din voturi, adică 117 deputaţi (35,67%), CDR a primit 20,01% din voturi, adică 82 de mandate (25%), iar FSN, cu 10,19% din voturi, a avut dreptul la 43 de deputaţi (13,11%). Peste pragul electoral s-au situat PUNR (7,72% din voturi – 30 de deputaţi – 9,15%), UDMR – cu 27 de mandate (8,23%), PRM – 16 deputaţi (4,88%) şi PSM – 13 deputaţi – 3,96%.
Convenţia Democrată Română (CDR) a fost o alianţă politică şi electorală formată în anul 1991 de partidele care, la fondarea convenţiei, reprezentau opoziţia faţă de guvernarea Frontului Salvării Naţionale. Aceste formaţiuni erau, în principal Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Social-Democrat Român (PSDR), alături de alte partide şi organizaţii civice.
De menţionat că CDR a obţinut cele mai bune rezultate în judeţul Timiş – 42,46% şi municipiul Bucureşti – 32,55% din voturi, rezultate care aveau să se dovedească un indiciu important pentru următorul scrutin parlamentar
► Alegerile legislative din 3 noiembrie 1996, au înregistrat o prezenţă la vot de 76,01%, desfăşurându-se simultan cu scrutinul prezidenţial, în care profesorul Emil Constantinescu, sprijinit de CDR, a preluat funcţia de preşedinte de la Ion Iliescu, pentru un mandat de patru ani. Convenţia Democrată avea să preia în acel an majoritatea şi în Parlament, astfel că mulţi români şi-au pus speranţa într-o veritabilă schimbare de paradigmă în politica românească şi la o creştere a nivelului lor de trai.
La Senat, din cele 143 de mandate, CDR a obţinut 30,7% din voturi şi 53 de mandate (37,06%), PDSR, urmaşul FDSN – 23,08% din voturi şi 41 de senatori (28,67%), USD – 13,16% din voturi şi 23 de mandate (16,08%), UDMR – 11 senatori (7,69%), PRM – 8 mandate (5,59%) şi PUNR – 7 locuri (4,9%).
La Camera Deputaţilor, din cei 343 de deputaţi, CDR a obţinut 30,17% din voturi şi 122 de deputaţi (35,57% din total), PDSR – 21,52% din voturi şi 91 de mandate (26,53%), iar USD – 12,93% din voturi, adică 53 de deputaţi (15,45%). Peste pragul electoral s-au mai situat UDMR – cu 25 de deputaţi (7,29%), PRM – 19 mandate – 5,54% şi PUNR – 18 deputaţi (5,25%).
Reamintim că Uniunea Social Democrată (USD) a fost o alianţă electorală pentru alegerile din 1996, formată între PD (fostul FSN) şi PSDR (Partidul Social-Democrat Român, parte a CDR până în 1992), şi constituită la 27 septembrie 1995 – a nu se confunda cu Uniunea Social Democrată constituită mult mai târziu, la 10 februarie 2014, ca alianţă a partidelor PSD, UNPR şi PC !
CDR a câştigat aşadar alegerile parlamentare din anul 1996 şi, împreună cu Partidul Democrat, a format o coaliţie politică de guvernare a României până în noiembrie 2000.
► Alegerile legislative din 26 noiembrie 2000 au adus o prezenţă la vot de 65,31%, desfăşurându-se simultan cu alegerile prezidenţiale, care au consfinţit reîntoarcerea lui Ion Iliescu la cârma destinelor ţării, pentru un nou mandat de patru ani, după ce în turul al doilea l-a învins pe PRM-istul Corneliu Vadim Tudor, ajuns surprinzător în finală.
La Senat, din cele 140 de mandate, PDSR a obţinut 37,09% din voturi şi 65 de locuri (46,43%), pe locul al doilea s-a situat PRM cu 21,01% din voturi şi 37 de senatori (26,43%), apoi PD şi PNL au obţinut câte 13 senatori (9,29%), iar UDMR – 12 mandate (8,57%). Numărul total de locuri a fost 140.
La Camera Deputaţilor, din cele 345 de mandate, PDSR a obţinut 155 de deputaţi (44,93%), PRM – 84 (24,35%), PD – 31, PNL – 30 (8,7%) şi UDMR – 27 de deputaţi (7,83%).
► La alegerile legislative din 28 noiembrie 2004, întrecerea s-a desfăşurat pentru 136 de locuri de senator şi 314 de locuri de deputaţi, prezenţa la vot fiind de 58,5%.
Era momentul în care Traian Băsescu, sprijinit de Alianţa DA (Dreptate şi Adevăr) – PNL – PD, îşi începea lungul şi zbuciumatul mandat de 10 ani la conducerea ţării.
La Senat, principalele formaţiuni câştigătoare au fost Uniunea Naţională PSD + PUR cu 37,16% din voturi, Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL – PD cu 31;71%, Partidul România Mare – 13,63% din voturi.
La Camera Deputaţilor, Uniunea Naţională PSD + PUR a obţinut 36,64% din voturi, Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL – PD – 31,26%, iar Partidul România Mare – 12,93% din voturi.
Vă reamintim că, la 2 octombrie 2004, după retragerea lui Theodor Stolojan pe motive de sănătate din funcţia de preşedinte al PNL şi candidat al Alianţei DA la alegerile prezidenţiale din România din noiembrie 2004, Călin Popescu-Tăriceanu devine preşedinte interimar al PNL, copreşedinte al Alianţei DA (alături de Traian Băsescu) şi candidat propus pentru funcţia de prim-ministru al României într-un eventual guvern format de Alianţa D.A.
După câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, acesta din urmă l-a însărcinat pe Tăriceanu cu formarea cabinetului, iar la 28 decembrie 2004, acest cabinet a fost votat de Parlament cu 265 pentru şi 200 împotrivă (deci cu sprijinul UDMR, al Partidului Umanist din România (PUR) şi al Minorităţilor Naţionale – altele decât cea maghiară), Tăriceanu devenind astfel noul prim-ministru al României.
În mandatul 2004-2008 al legislativului s-a produs, în premieră şi un referendum de suspendare a preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu. La 18 ianuarie 2007, PSD a iniţiat o acţiune pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, pentru încălcări ale Constituţiei, infirmată de Curtea Constituţională, la 5 aprilie 2007. Cu toate acestea, în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului din 19 aprilie 2007, este votată suspendarea preşedintelui, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, şi 10 abţineri, aceasta devenind efectivă la 20 aprilie 2007, după ce Curtea Constituţională a luat act de decizia Legislativului. Referendumul din 19 mai 2007 a infirmat suspendarea preşedintelui, acesta fiind reconfirmat de 74,48% din cei prezenţi la urne – 44,45% din totalul populaţiei cu drept de vot.
► Alegerile legislative din 30 noiembrie 2008, au înregistrat două premiere: s-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai populaţiei fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul sunt uninominale, iar acordarea mandatelor se face proporţional, cea de-a doua noutate fiind că alegerile parlamentare nu au mai avut loc simultan cu cele prezidenţiale, mandatul şefului statului fiind prelungit la 5 ani, până în anul 2009.
„Povestea” votului uninominal începuse în anul 2007, când a fost adoptat un sistem de vot mixt cu compensare, propus partidelor de Asociaţia Pro Democraţia, sistem care a fost contestat, cu succes, de preşedintele Traian Băsescu la Curtea Constituţională. După alegerile pentru Parlamentul European din toamna anului 2007, preşedintele Băsescu a convocat şi un referendum în care cetăţenii au fost chemaţi să se exprime în legătură cu sistemul uninominal în două tururi pentru alegerea parlamentarilor, la care, deşi 79,5% dintre votanţi au fost în favoarea proiectului, referendumul a fost invalidat, din cauza prezenţei slabe la vot – 26,5%. La 4 martie 2008 însă, Parlamentul a adoptat, în schimb, legea prin care se adopta un sistem uninominal într-un singur tur, cu o distribuţie proporţională a mandatelor.
Participarea la vot la scrutinul parlamentar din anul 2008 a scăzut dramatic până la 39,26%, semn că neîncrederea în oferta electorală a partidelor era tot mai mare.
În urma votului, niciun partid nu a reuşit să obţină o majoritate, alianţa PSD – PC a obţinut puţin mai multe voturi decât Partidul Democrat-Liberal, însă ultimii au obţinut mai multe mandate. Noul sistem de alegere a parlamentarilor a dus şi la anomalia potrivit căreia candidaţii care au obţinut cele mai multe voturi în colegiul lor, nu au obţinut jumătate plus unu din voturi, pierzând mandatul în favoarea unor candidaţi clasaţi pe locuri inferioare în colegiu.
Cantitativ, PDL a obţinut cele mai multe mandate, 115 în Camera Deputaţilor şi 51 în Senat, Alianţa PSD – PC – 114 locuri la Cameră şi 49 în Senat, PNL – 65 de deputaţi şi 28 de senatori iar UDMR – 22 de locuri în Cameră şi 8 în Senat.
Şi mai interesant este faptul că PSD şi PDL, aflate multă vreme în totală contradicţie de idei politice, au format, în urma rezultatelor alegerilor legislative din 2008, „nefireasca” coaliţie guvernamentală, iar PDL a dat premierul, în persoana lui Emil Boc, fost şi actual primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedintele al PDL, la acel moment.
Fiindcă menţionam alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, să amintim că simultan cu acest scrutin a avut loc un referendum privind parlamentul unicameral şi maxim 300 de deputaţi.
Buletinele de vot cu cele două întrebări ale referendumului – Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? şi Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane? – au fost folosite de 50,16% din electorat, astfel că acesta a fost validat, mai mult, 77,78% dintre votanţi s-au exprimat în favoarea trecerii la un parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari. Că politicienii au ignorat acest vot popular şi că numărul de parlamentari a crescut spectaculos, este deja o certitudine şi o altă discuţie.
► Alegerile legislative din 9 decembrie 2012 au înregistrat un procent al prezenţei la vot de 41,76%, USL fiind alianţa care a câştigat cele mai multe locuri de deputaţi şi senatori.
Reamintim că Uniunea Social-Liberală (USL), a fost o alianţă politică parlamentară şi preelectorală, între partide de stânga şi dreapta, constituită la 5 februarie 2011, între Alianţa de Centru Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator) şi Partidul Social Democrat, care s-a coagulat în jurul ideii de opoziţie la adresa preşedintelui Traian Băsescu.
La rândul ei Alianţa România Dreaptă (ARD) a fost o alianţă politică şi electorală românească între trei partide, Partidul Democrat Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Forţa Civică, consfinţită la 15 septembrie 2012.
Alegerile legislative din anul 2012 a venit pe fondul unui lung şir de evenimente politice petrecute în acel an, începute chiar la 9 ianuarie 2012, când preşedintele Traian Băsescu a intervenit telefonic într-o emisiune la care era prezent doctorul şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, o personalitatea foarte populară şi respectată pentru întemeierea Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD), pe care Băsescu îl decorase anterior. Băsescu, l-a atacat pe Arafat, în esenţă, pentru opoziţia acestuia faţă de proiectul unei noi legi a sănătăţii, proiect susţinut de guvern şi de preşedinţie.
A urmat demisia guvernului condus de Emil Boc, erodat puternic de anii de guvernare, numirea şi demiterea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, numirea lui Victor Ponta în fruntea unui nou guvern, conflictele între acesta şi Traian Băsescu, printre care şi reprezentarea României la lucrările Consiliului European şi, în cele din urmă epopeea celei de-a doua suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, votată la 6 iulie 2012 de plenul Parlamentului (256 parlamentari au votat în favoarea suspendării). La 29 iulie 2012, un referendum popular la care s-au prezentat 46,24% din români, arăta că 87,52% dintre electori au votat în favoarea suspendării, însă la 21 august 2012, Curtea Constituţională a invalidat referendumul (6 voturi la 3) pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. O săptămână mai târziu preşedintele Traian Băsescu revenea la Palatul Cotroceni pentru a-şi continua mandatul şi pentru a „coabita” în continuare cu cei din USL.
Pe acest fond extrem de tulbure, în urma alegerilor parlamentare numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 588, din care 412 deputaţi şi 176 de senatori.
USL a obţinut, la Camera Deputaţilor, 273 de locuri (66,26%), din care PSD – 150 de locuri (36,41%), PNL – 100 de locuri (24,27%), PC – 13 locuri (3,16%) şi UNPR – 10 locuri (2,42%). A urmat ARD cu 56 mandate (13,59%), din care PDL – 52 locuri (12,62%), FC – 3 mandate (0,73%) şi PNŢCD 1 loc (0,24%). Alte partide reprezentate în Camera Deputaţilor erau PP-DD – 47 locuri (11,41%) şi UDMR – 18 locuri (4,37%).
La Senat, USL a obţinut 122 locuri (69,32%), din care PSD – 59 de mandate (33,52%), PNL – 50 locuri (28,41%), PC – 8 mandate (4,55%) şi UNPR – 5 locuri (2,84%). La rândul lor, cei de la ARD au obţinut 24 de locuri (13,64%), din care PDL – 22 de locuri (12,5%), FC şi PNŢCD câte 1 loc (0,57%). Alte formaţiuni reprezentate în Senat au fost PP-DD – 21 de locuri (11,93% din total) şi UDMR – 9 locuri (5,11%).
► Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, vor defini componenţa celui mai redus numeric Parlament de după 1989, cu doar 442 de mandate, şi urmează o desfăşurare diferită faţă de ultimele două scrutinuri de acest tip, ca urmare a deciziei din 24 februarie 2015 a Comisiei de Cod Electoral, care a decis revenirea la votul pe listă şi renunţarea la sistemul de vot uninominal, o schimbare susţinută atât de PSD cât şi PNL.
În perioada 1990 – 2020, numărul de mandate în Senat şi Camera Deputaţilor, şi global, pe legislaturi, a evoluat astfel:
| 1990-1992 | 1992-1996 | 1996-2000 | 2000-2004 | 2004-2008 | 2008-2012 | 2012-2016 | 2016-2020 | |
| Senat | 119 | 143 | 143 | 140 | 136 | 137 | 176 | 134 |
| C.Deputaţilor | 396 | 341 | 343 | 345 | 314 | 333 | 412 | 308 |
| TOTAL | 515 | 484 | 486 | 485 | 450 | 470 | 588 | 442 |
La 20 iunie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea alegerilor parlamentare pe listă. Potrivit acestei norme va fi câte un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori, astfel ajungând la un număr de 308 deputaţi şi 134 senatori, adică un total de 442 de aleşi, faţă de 588 câţi au fost în mandatul 2012-2016.
În ședința de Guvern din 31 august 2016, executivul condus de Dacian Cioloş a stabilit prin hotărâre ca alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților să se desfășoare duminică, 11 decembrie, o dată aleasă în urma consultărilor pe care premierul Dacian Cioloș le-a avut cu partidele.
Tot atunci, Guvernul a adoptat trei hotărâri prin care sunt stabilite măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor parlamentare, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale și cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor.
Astfel, campania electorală se desfășoară în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie 2016, ora 7:00, listele electorale permanente se vor întocmi cel târziu cu 3 zile înaintea alegerilor, pe 8 decembrie, iar pentru buna organizare a alegerilor s-a aprobat suma totală de 227,7 milioane lei, fondurile fiind prevăzute în bugetele MAI, MAE, AEP, STS, INS, pe categorii de cheltuieli.
În ceea ce privește măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor, actul normativ detaliază atribuțiile și sarcinile ce revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătății, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, instituțiilor prefectului, primarilor și președinților consiliilor județene.
Până la începerea campaniei electorale, aleşii locali au avut obligația să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, precum și de candidații independenți.
Un afiș electoral nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală – 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură, iar competitorii electorali nu pot utiliza în campanie bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule. În schimb este permisă distribuirea de pliante tipărite, precum și a mesajelor electorale în mediul online.
Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toate partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și pentru toți candidații.
În ceea ce privește finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, principiile generale și normele privind finanțarea și controlul sunt aceleași ca la alegerile locale, cu diferențe privind reperele calendaristice și limitele maxime ale contribuțiilor și ale cheltuielilor electorale. Campaniile electorale sunt finanțate de la bugetul de stat și competitorii electorali trebuie să respecte strict condițiile stabilite prin lege pentru a putea beneficia de rambursarea cheltuielilor electorale. Evidența contribuțiilor și a cheltuielilor pentru campania electorală aparținând partidelor politice și candidaților independenți este organizată exclusiv de către mandatarii financiari, iar cheltuielile efectuate de competitorii electorali în campania pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie vor fi ulterior rambursate de către Autoritatea Electorală Permanentă.
La alegerile parlamentare vom desemna, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de patru ani, deputații și senatorii, prin scrutin de listă şi pe bază de candidaturi independente. Listele de candidați sunt propuse de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri.
La alegeri au drept de vot cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, în schimb, nu pot vota debilii sau alienaţii mintal, cei puşi sub interdicţie și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. În ceea ce privește actele necesare, se poate vota în baza oricărui document de identitate din cele cunoscute deja.
În prezent, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral este de aproximativ 18,9 milioane.
La aceste alegeri parlamentare, pentru prima oară, românii care locuiesc în străinătate vor putea să voteze prin corespondenţă, dar pentru asta trebuie să se fi înscris în Registrul electoral, perioadă care s-a încheiat la 14 septembrie, iar cei care n-au apucat să opteze pentru votul prin corespondență urmează să voteze direct la secție.
Până la 17 septembrie 2016, potrivit datelor publicate de AEP, erau înscriși în Registrul electoral un număr de 609.962 de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Cei care au ales să voteze prin corespondență vor primi la adresa indicată toate materialele necesare votării, inclusiv instrucțiuni, așa cum se arată în Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, iar în momentul în care citiţi aceste rânduri, plicurile cu voturile prin corespondenţă se vor fi expediat deja pe adresa autorităţii electorale centrale.
În ceea ce privește numărul de solicitări de vot prin corespondență, în Spania au existat 2.784 de solicitări, în Italia – 1.224, Republica Moldova – 846, Germania – 613, Marea Britanie – 584, Franța – 541.
Tot în ceea ce privește votarea în străinătate, se înființează 417 de astfel de secții, așa cum este prevăzut în Hotărârea AEP, cele mai multe fiind în Italia (76 de secții), Spania (53 de secții), Republica Moldova (35 de secții), Marea Britanie (21 de secții), Franța (16 secții) şi Germania (15 secții).
Să precizăm şi că numărul de candidaturi depuse de partide la nivel naţional este de 4251.
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut publice sumele de bani pe care le-au înregistrat partidele și candidații independenți, drept contribuție, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Astfel, partidele și candidații independenți au înregistrat contribuţii pentru campania electorală în sumă totală 32,7 milioane de lei. Cea mai mare sumă de bani a înregistrat-o PSD (11 milioane de lei), urmat de PNL (10,6 milioane de lei), în timp ce PRU, PMP şi ALDE au peste două milioane de lei, iar USR peste un milion de lei.
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie și, de asemenea, se interzice difuzarea de spoturi de publicitate electorală, invitarea sau prezentarea candidaților în programe, sau comentarii privind campania electorală, iar în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne înainte de ora 21:00.
► Fiindcă tot am ajuns la sondaje, să spunem că, din punct de vedere al votului acordat pe categorii de populaţie, portretul alegătorului PSD este, în principal, de sex feminin, persoană în vârstă de peste 65 de ani, cu studii primare (peste 50 % din această categorie exprimându-şi intenţia de a vota PSD), din mediul rural, mai ales locuitori din Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, în timp ce trăsăturile votantului PNL sunt preponderent bărbaţi, persoane sub 34 de ani (peste 50 % dintre aceştia votând PNL), cu studii medii sau superioare, preponderent din mediul urban, mai ales din Banat, Crişana şi Maramureş.
Este de aşteptat ca PSD să înregistreze un scor de circa 38 – 42 %, iar PNL undeva sub 30 %, cu amendamentul că o prezenţă la vot mai mare de 45 – 50 % îi avantajează pe liberali, astfel că acest parametru rămâne extrem de important în ecuaţia parlamentarelor.
În fapt, PSD este, în toate cercetările sociologice, câştigătorul en-fanfare ale parlamentarelor din această iarnă, nu numai în sondajele generale, ci şi în sondajele interne ale partidului cât şi în cele comandate de PNL, ALDE, PMP sau USR. Scorul este desigur esenţial în ecuaţia majorităţilor şi al guvernării ţării.
Totodată, un element interesant este premierul pe care l-ar susţine cele două mari partide: PSD păstrează misterul asupra acestui nume până după alegeri, iar PNL susţine un guvern condus de actualul şef al executivului, Dacian Cioloş.
Însă datele contextuale ale acestui scrutin arată că PSD nu se află la guvernare, legislaţia electorală este nouă, posibilitatea votului multiplu pare drastic limitată, pomenile electorale nu se mai pot acorda aşa uşor, numărătoarea voturilor va fi filmată în fiecare secţie de votare, iar ţara este consusă de Klaus Iohannis, nimeni altul decât fostul preşedinte al PNL, aşadar raportarea la alte scrutinuri pare imposibilă.
Să amintim şi că, pe surse, ultimele sondaje interne ale liberalilor, cotează PSD la 38%, PNL la 30%, USR între 10 – 11%, ALDE – 6 %, PMP şi UDMR – cu 5% fiind ultimele formaţiuni care ar accede în Legislativ.
Este cert că intrarea în Parlament a mai multor partide pare să avantajeze PNL-ul, pentru că la redistribuire ajung mai puţine procente la PSD, însă, pe de altă parte, prezenţa formaţiunilor mici în Parlament va complica cumplit negocierile pentru un eventual program de guvernare rezonabil şi pentru formarea Guvernului.
Un element interesant îl reprezintă apariţia în peisajul politic a Uniunii Salvaţi România. Studiile care s-au concentrat pe modul în care percepe şi votează populaţia o formaţiune nou-înfiinţată au rezultate contradictorii. Astfel, dacă luăm un exemplu, furnizat cu un an în urmă de INSCOP, acesta arată că aproape jumătate (47,2%) din populație consideră că este nevoie de partide noi în România deși este subiecţii au o reticenţă cu privire la șansele ca asemenea formațiuni să supraviețuiască, iar 40,7% le susțin apariția, deși cele apărute în ultima perioadă au dezamăgit – menţionăm că USR nu exista la momentul realizării studiului !
Mai mult, un procent important din populație – 41,6%, se poziționa chiar mai radical, considerând că toate partidele existente în România ar trebui să dispară și să fie înlocuite cu unele noi, desigur aceasta se întâmpla în contextul în care cu câteva zile în urma realizării sondajului avusese loc cumplita tragedie de la clubul Colectiv.
Totuși, întrebați dacă ar vota un partid nou înființat, doar puțin peste o treime dintre români (36,2%) răspund pozitiv, în timp ce 30,1% declară că nu sunt hotărâți.
Tot pe această modelare statistică, dintre cei 30,1% dintre respondenți care nu sunt hotărâți sau nu răspund la întrebarea privind disponibilitatea de a vota un partid nou înființat, 28,7% ar fi dispuși să acorde votul unei astfel de formațiuni dacă ar promova persoane care nu au mai fost până acum afiliate politic.
Deci, există un segment important din populație dispus să acorde votul unei formațiuni noi, în măsura în care aceasta ar răspunde unor așteptări ale electoratului în căutare de schimbare, cum ar fi promovarea unor persoane care nu au mai fost implicate până în prezent în viața politică. Este de văzut cum se vor cuantifica în voturi în favoarea USR aceste tendinţe, ţinând cont şi de faptul că oamenii lui Nicuşor Dan au anunţat că ar sprijini o formulă cu Dacian Cioloş prim-ministru şi că nu vor face nicio alianţă, dar „vor avea un cuvânt de spus” în viitoarea guvernare.
Ceea ce ne-au învăţat, însă, campaniile electorale anterioare, este vulnerabilitatea pentru formaţiunile noi, reprezentată de însăşi lipsa elementelor de „gherilă” electorală care se învaţă şi se exersează în luptele dinaintea fiecărui scrutin, la care am adăuga şi dificultatea acestora de a obţine fonduri suficiente pentru o campanie eficientă. Aici ar fi de spus că nu sunt de lăudat metodele de atragere a fondurilor de campanie care îşi urmează, peste ani, un traseul pe la DNA, dar elementul financiar contează în mare măsură, la urma urmei.
Interesant este că Uniunea Salvaţi România a fost singurul partid care a dat publicităţii rezultatele sodajului de opinie realizat de firma Kantar TNS, în perioada 11-21 noiembrie, pe un eşantion de 1003 respondenţi, cu marja de eroare de +-3,1%. În acest sondaj, PSD stă undeva la 40%, pe locul al doilea – surpriză – este USR cu 19 %, iar PNL are doar 18 procente. Mai departe, la 7 % sunt cotate ALDE şi PMP. Desigur diferenţele între sondajele interne ale PNL şi USR sunt majore şi exced cu mult marjele de eroare admisibile ale studiilor, semn că aceste cercetări sociologice pot fi exploatate doar la modul speculativ şi grosier.
O altă discuţie se referă la PMP cel redevenit, care a absorbit UNPR. Cu un an şi jumătate în urmă, luate individual, PMP avea circa 2-3 % din intenţiile de vot, în timp ce UNPR ajunsese la peste 5 % din opţiunile de vot. Întrebarea este dacă fuziunea prin absorbţie a UNPR poate duce noua formaţiune la un scor electoral de peste 8 %, cum o creditează, în cel mai fericit caz, majoritatea sondajelor. Să amintim că ţinta PMP condus de ex-preşedintele ţării, şi candidatul potenţial al partidului la funcţia de prim – ministru („cel mai potrivit prim – ministru” după cum se autointitulează Traian Băsescu), ar fi un rezultat electoral din două cifre.
Interesantă va fi şi poziţionarea ALDE, şi acesta fiind un partid nou – dar cu figuri vechi -, cotată undeva la 7 %, alături de PSD sau independent, cu un prim-ministru agreat în persoana co-preşedintelui partidului, ex-premierul şi actualul şef al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Împreună, cele două partide ar putea atinge un scor care prin redistribuire ar asigura o majoritate în Parlament, cu condiţia, de principiu, a unei prezenţe reduse la vot. În ultimele zile Tăriceanu a ieşit public şi a arătat că după alegeri cele două formaţiuni ar urma să semneze un protocol care să prevadă inclusiv un candidat unic la postul de prim-ministru.
Nu în ultimul rând, este de văzut dacă UDMR intră în Parlament, marea majoritate a sondajelor cotând-o exact cu cifra – limită de accedere în Legislativ, iar în cazul în care va depăşi pragul, cărei grupări ideologice sau conjuncturale de partide i se va alătura, membrii UDMR contabilizând mai multe declaraţii „belicoase” la adresa celor de la PSD, în perioada de pre-campanie şi în campanie.
Să nu uităm Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, care, de-a lungul timpului, a balansat decisiv echilibrul de forţe din Legislativ, dar conform unei cutume mai recente, acum nu se va alia cu PSD şi ALDE, respectiv PNL & co. decât în cazul în care acestea au deja majoritatea în Parlament.
Fiindcă aminteam de modificarea legislaţiei electorale, constatăm cu surprindere că renumitele bannere electorale de pe străzi aproape că au dispărut cu totul, iar limitarea acestui mijloc de publicitate şi, în ultimă instanţă, de comunicare a mesajelor, şi în opinia sociologilor, avantajează partidele mari, adică PSD şi PNL.
Un element poate ignorat de mulţi îl reprezintă puterea de mobilizare a „factorului tehnocrat Cioloş”, care atrage un segment relevant din populaţie şi care, în condiţiile sprijinului anunţat din partea PNL şi USR, poate aduce beneficii importante celor două formaţiuni. Putem aminti aici un sondaj realizat de Agenţia de Rating Politic la comanda PNL, în octombrie 2016, care, la întrebarea „Cine aţi dori să fie prim-ministrul României după alegerile parlamentare din decembrie ?”, a înregistrat rezultatele: Victor Ponta – 23%, urmat de Dacian Cioloş – 22% şi, la mare distanţă, Calin Popescu-Tariceanu – 6%. În condiţiile în care Ponta pare exclus din discuţia unui potenţial nou mandat de premier, reiese că Cioloş ar rămâne principala opţiune a românilor pentru această funcţie şi după alegeri.
Dacă ar fi să evaluăm calitatea „locomotivelor electorale”, putem aminti ultimul sondaj Avangarde, realizat în finalul lunii noiembre, care arată că cei mai bine cotaţi preşedinţi de partid sunt: Liviu Dragea – 43% (teoretic aflat peste scorul partidului), C. P. Tăriceanu – 38% – aflat cu mult peste scorul formaţiunii sale, Alina Gorghiu – 29%, Traian Băsescu – 27% şi Nicușor Dan – 19%.
Un alt sondaj, realizat de IRES, la începutul lunii noiembrie, arată că cei mai mulți români nu sunt interesați de politică și nu sunt la curent cu activitatea Parlamentului, însă românii nu au nici încredere în Parlament. Doar 10% dintre români spun că au încredere în Legislativ, faţă de 11% în partide politice, 27% dintre respondenţi spun că au încredere în Consiliul Judeţean sau, în cazul bucureştenilor, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, 32 % în Consiliul Local şi 41% în Primărie.
Studiul relevă ceea ce ştiam deja, că înclusiv în actualul Parlament, avem senatori şi deputaţi care, în patru ani de mandat, nu au luat cuvântul nici măcar o dată şi pe care nu îi cunoaşte nimeni, dar care pot deveni decisivi la votul unei legi importante (71 % dintre respondenţi arată că nu cunosc niciun parlamentar care îi reprezintă, doar 28% cunoscându-şi măcar un reprezentat în Legislativ).
În privinţa criteriilor de alegere a unui parlamentar, acelaşi sondaj arată că cei mai mulți – 38%, ţin cont de omul care candidează, 21% spun că cel mai important lucru este susţinerea primarului pentru candidaţi, 20 % judecă un candidat prin prisma programului de guvernare al partidului care îl susţine, 11% ţin cont în primul rând de partidul din care fac parte candidaţii, şi doar 3% sunt influenţaţi de ceea ce se întâmplă în campania electorală.
Evoluţia scorurilor partidelor, în sondaje, din perspectiva parlamentarelor, în perioada iunie 2014 – decembrie 2016 au evoluat astfel:
| Agentia de rating politic | INSCOP | Agentia de rating politic | INSCOP | INSCOP | INSCOP | INSCOP | INSCOP | Agentia de rating politic | INSCOP | Avangarde | Avangarde | Agentia de rating politic | CIADO Romania | Kantar TNS | Avangarde | SOCIOPOL | Avangarde | |
| iun.14 | dec.14 | apr.15 | feb.15 | apr.15 | iul.15 | sep.15 | nov.15 | dec.15 | mar.16 | iun.16 | sep.16 | sep.16 | oct.16 | nov.16 | nov.16 | nov.16 | dec.16 | |
| PSD | 42.1 | 38.8 | 34 | 37.4 | 39.1 | 37.1 | 35 | 36.3 | 34 | 38 | 40 | 40 | 38 | 44.6 | 40 | 38 | 40 | 43 |
| PNL | 19.5 | 41.7 | 44 | 44.2 | 44.7 | 44.5 | 42 | 40.1 | 35 | 37.2 | 30 | 30 | 30 | 29.3 | 18 | 26 | 25 | 27 |
| USR | 8 | 5 | 9 | 5.7 | 19 | 12 | 10 | 8 | ||||||||||
| ALDE | 3.3 | 3.3 | 2.2 | 3 | 2.6 | 4 | 6.5 | 5.3 | 7 | 5.5 | 6.5 | 7 | 7 | 6 | 6 | |||
| PMP | 6.2 | 5.6 | 2.5 | 4 | 2.8 | 2.4 | 2.5 | 4.4 | 7.5 | 5.1 | 6 | 4 | 4.9 | 7 | 5 | 5 | 5 | |
| UDMR | 3.9 | 5.1 | 5 | 5 | 5.2 | 5.1 | 5 | 5.2 | 4 | 5 | 5 | 5 | 5.2 | 5 | 5 | 5 | ||
| UNPR | 1.5 | 5.1 | 2.6 | 2.5 | 1.2 | |||||||||||||
| PRU | 5 | |||||||||||||||||
| PSD+UNPR+PC | ↑↑ | ↑ | ↑↑↑ | ↑ | ↑↑ | |||||||||||||
| PSD+UNPR | ||||||||||||||||||
| PMP (+UNPR) | ||||||||||||||||||
| PNL fără PDL |
↑ Această evoluţie a scorurilor în sondaje trebuie privită şi prin prisma următoarelor evenimente pe care le consider relevante:
- 6 octombrie 2014 – fuziunea PNL-PDL în noul PNL
- 16 noiembrie 2014 – Alegerea în funcţia de preşedinte a lui Klaus Iohannis
- 19 iunie 2015 – crearea ALDE
- 30 octombrie 2015 – cumplita tragedie din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 64 de persoane şi urmările ei
- • 4 noiembrie 2015 – demisia cabinetului Victor Ponta
- • 17 noiembrie 2015 – învestirea guvernului de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş
- 5 iunie 2016 – Alegeri locale
- 20 iulie 2016 – PMP fuzionează cu UNPR
- 21 august 2016 – Nicuşor Dan creează USR
Să adăugăm şi rezultatele unui sondaj realizat doar în Bucureşti, de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 2-14 septembrie 2016, pe un eșantion reprezentativ de 1029 de persoane cu vârste mai mari de 18 ani domicilate în București și cu o eroare maximă de +/-3%, care arată previziunile pentru clasamentul partidelor la parlamentare, în București: PSD – 48,5%, PNL – 14,8%, USR – 13,1%, PMP – 7,8%, ALDE – 7,3%.
Poate nu ar fi lipsit de interes să amintim şi rezultatele votului politic din 5 iunie 2016, de la alegerile locale, în contextul unei prezenţe la vot de 48,17 %: PSD – 37,5%, PNL – 32%, ALDE – 6,3%, UDMR – 5,3%, PMP – 4,3%, iar USR a participat sub sigla USB, doar în Bucureşti unde a obţinut 30,5%, un rezultat considerat remarcabil.
În fine, înainte de a merge să vă acordaţi votul, consider că e potrivit să aflaţi şi rezultatele unui studiu publicat de Institutul de Politici Publice, la 5 decembrie 2016, despre bilanţul Legislativului 2012 – 2016.
În actuala legislatură au fost depuse în total 2.729 inițiative legislative, 1.689 (68%) având ca inițiatori parlamentari și 870 (32%) – Guvernul, 50% dintre inițiativele parlamentarilor fiind respinse şi numai 14% au devenit legi (ceea ce denotă pregătirea insuficientă a acestor inițiative, necunoaşterea aspectelor juridice, atât de către parlamentari cât şi de către staff-urile grupurilor parlamentare), raportat la 80% dintre inițiativele Guvernului care au fost adoptate. La acest capitol se remarcă un senator care a semnat nu mai puţin de 226 de iniţiative legislative din care 30 au devenit legi şi un deputat cu 170 de iniţiative din care 8 au devenit legi, iar la polul opus, există şi trei parlamentari fără nici măcar o iniţiativă legislativă, cei de la IPP constatând că acesta este cel mai ineficient Parlament al României de după Revoluţie, măcar din punctul de vedere al celui mai important rol al său, acela de legiuitor.
Integritatea aleşilor este un alt capitol la care aceştia stau foarte prost, 15 % dintre aleșii uninominal în 2012 neregăsindu-se, la finalul mandatului, în Parlament, cei mai mulți fiind urmăriți penal şi/sau condamnați (definitiv).
Mai trebuie să ştiţi că cei mai longevivi parlamentari – cu câte 7 mandate, până în prezent, sunt deputaţii Kerekes Karoly (UDMR), Marton Arpad (UDMR) și Bogdan Niculescu Duvăz (PSD) şi senatorii Marko Bela (UDMR) și Verestoy Attila (UDMR).
Studiul arată că „traseismul politic” a ajuns la cote alarmante în acest mandat, nu mai puţin de 223 parlamentari (38% din total) fiind afiliaţi altui partid faţă de momentul 2012, însă sunt câţiva parlamentari care au bifat chiar şi patru partide în decursul acestor patru ani.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere al transparenței veniturilor, ca o condiție pentru un mandat credibil, este prezentată o anomalie alarmantă: „fenomenul” împrumuturilor acordate în nume propriu, de către parlamentari, către persoane fizice/juridice, care a ajuns în ultimii patru ani la valoarea colosală de 47 milioane de euro, în timp ce soldul creditelor pe care parlamentarii le mai au de achitat la bănci, la finalul mandatului, este de 22 ori mai mic – circa 880.000 euro, ca să nu mai vorbim de plusul de acum faţă de anul 2012, în privinţa terenurilor achiziţionate de parlamentari – 2,5 milioane de mp…
Dacă ne raportăm la supriza electorală a prezidenţialelor anului 2014, trebuie să aducem în discuţie şi acum şi un alt element extrem de important în alegerile din era comunicaţiilor: factorul reţele sociale şi posibilitatea extraordinară de influenţare a conştiinţelor, chit că pe 11 decembrie va exista un unic tur de scrutin, iar previzibila lipsă de mobilizare la vot a celor din diaspora pare un semn rău cel puţin pentru PNL. Ne va rezerva oare o nouă „Revoluţie Facebook” surprize de calibru ?
Răzvan Moceanu
