EL ECONOMISTA: Parlamentul României, unul dintre cele mai ineficiente din Uniunea Europeană de la căderea comunismului

  • Duminica aceasta vor avea loc alegeri în urma cărora vor fi delegaţi următorii 588 de legislatori
  • PSD conduce în sondaje, la un an după ce a fost obligat să abandoneze puterea
  • 89 dintre cei 588 de deputaţi aleşi în 2012 nu şi-au finalizat mandatele

 

EL ECONOMISTA (Spania), 5 decembrie 2016 – Actualul Parlament al României a fost unul dintre cele mai ineficiente de la căderea comunismului, fiind zguduit de investigaţii pentru corupţie şi având o activitate slabă, conform experţilor români.

Calificată drept una dintre cele mai corupte ţări din UE, România va organiza pe 11 decembrie alegeri parlamentare, însă 89 dintre cei 588 de legislatorii aleşi în 2012 nu şi-au terminat mandatele, conform Institutului de Politici Publice (IPP). Majoritatea dintre aceşti 89 sunt investigaţi pentru cazuri de corupţie sau au fost condamnaţi.

Sistemul judiciar român este supus unui control special din partea Uniunii Europene, deşi procurorii anticorupţie din ţară au fost elogiaţi pentru o serie de procese împotriva miniştrilor, legislatorilor, primarilor şi a judecătorilor corupţi.

Studiul IPP a arătat că legislatorii români prezentaseră un total de 1.689 de iniţiative legale între 2012 şi 2016, dar doar 14% dintre ele au devenit legi. În schimb, Guvernul a prezentat 870 de proiecte de lege, dintre care peste 80% au fost aprobate.

Tehnocraţii guvernează în România din noiembrie 2015, când masive proteste de stradă au determinat cabinetul de stânga să-şi dea demisia. Sondajele arată că Partidul Social-Democrat (PSD) ar fi principalul câştigător al alegerilor parlamentare care se vor desfăşura luna aceasta, revenind la putere după un an de întrerupere. (Europa Press)

Traducerea: Veronica Popa