Timişoara ar putea avea o statuie ecvestră fără imagine, alcatuită doar din….sunete. Deocamdată este vorba doar despre un proiect care a câştigat un concurs lansat de o fundaţie de artă contemporană pentru realizarea statuii ecvestre a lui Eugeniu de Savoya. În finala competiţiei au fost selectate de Fundaţia Art Encounters din Timişoara cinci proiecte, iar cel câştigător este semnat de o echipă formată din artiştii plastici Alexandru Papuc şi Cristian Macovei. Potrivit conceptului acestora, statuia în sine va avea doar un anumit spaţiu delimitat pe o alee pietonală, iar imaginea ecvestră se va crea doar în mentalul trecătorilor cu ajutorul unor difuzoare amplasate în preajma statuii, de unde se vor auzi nechezat şi tropăituri de cai. Energia folosită la redarea sunetului va fi cea solară. Din juriu au făcut parte personalităţi precum arhitectul Vlad Gaivoronschi, Ovidiu Sandor, Ştefan Sturza, Horia Avram şi Ioana Ciocan care au optat pentru acest proiect, declarându-l câştigător. Alte propuneri au vizat statui ecvestre clasice şi mai puţin clasice, cum ar fi urme de copite de cal şi camilă sau o hologramă călare pe monumentul ostașului sovietic din Parcul Central. Câştigătorii au primit un premiu de 6.000 lei. Competiţia a fost organizată de Fundaţia Art Encounters, cu sprijinul Primăriei Timişoara în cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură BETA 2016. Fundaţia nu-şi asumă şi execuţia lucrării, însa ea ar putea fi realizată de Primăria Timişoara care şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a amplasa în oraş o statuie ecvestră, dedicată lui Eugeniu de Savoya, cu prilejul aniversării a 300 de ani de la eliberarea oraşului de sub dominaţia otomană./dstanesc/vdraguta
RADOR, 7 decembrie