Naţiunile europene riscă să dispară dacă nu vor rămâne în blocul comunitar, susţine preşedintele Comisiei Europene

Naţiunile europene riscă să dispară din cauza problemelor demografice şi a scăderii influenţei economice, dacă nu vor rămâne în blocul comunitar. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat acest avertisment şi a criticat unele ţări est-europene. La 25 de ani de la adoptarea Tratatului de la Maastricht, Juncker a atras atenţia că în următorii zece ani cota Europei în economia mondială riscă să scadă la nivelul de 15%, de la 25%, cât are în prezent. În 20 de ani, nici o ţară europeană nu va mai face parte din Grupul statelor puternic industrializate, apreciază Jean Claude Juncker.

Jean Claude Juncker: Cei care cred că este momentul să demonteze Europa să o facă bucăţi, să ne divizeze, ei bine aceştia greşesc foarte mult. Nu vom supravieţui ca naţiuni individuale în afara UE.

Realizator: Preşedintele Juncker vede Europa peste 25 de ani drept un partener influent în lume, care colaborează şi investeşte în propria securitate, ne-a transmis corespondentul RRA, Claudia Marcu./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie