Preşedintele Barack Obama l-a omagiat pe John Glenn, primul astronaut american care a orbitat în jurul Pământului

Preşedintele Barack Obama i-a adus un tribut lui John Glenn, astronaut, veteran de război şi politician, care a decedat joi la vârsta de 95 de ani. Barack Obama a declarat că a pierdut un prieten şi un simbol al ţării. În anul 1962, John Glenn a devenit primul american care a orbitat în jurul Pământului, făcând ca mândria naţională să renască, după performanţa Uniunii Sovietice de a deţine întâietate în explorarea spaţiului cosmic de către un om. Ulterior, John Glenn s-a implicat în lumea politică, deţinând funcţia de senator vreme de două decenii. /practica/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 decembrie)