Fostul director al Spitalului ”Malaxa” din capitală, Florin Secureanu, va fi prezentat astăzi instanţei cu propunerea de arestare prezentivă. Procurorii DNA l-au reţinut, aseară, sub acuzaţiile de luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, din mai 2009 până luna trecută, Florin Secureanu a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea aproape zilnic bani din casieria spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la aproape două milioane de lei. El ar fi cerut personalului din subordine să întocmească documente justificative false pentru aceste sume, iar unei societăţi comerciale care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul să îi plătească, lui şi unor apropiaţi, aproape 500 de deplasări în ţară şi străinătate./ovidiu/opopescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie