Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 11 decembrie a.c., ora 8.00, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor parlamentare.
„Efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat, pe timpul nopții, paza celor 18.626 de secții de votare din țară, le-au predat în această dimineață președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
Pe parcursul nopții nu au fost înregistrate incidente cu privire la securitatea secțiilor de votare.
La ora 7.00, a început procesul de vot în toate secțiile din țară. Până acum nu ne-au fost semnalate incidente de ordine publică în legătură cu deschiderea secțiilor și începerea votării.
Vă reamintesc că, pentru desfășurarea alegerilor parlamentare în bune condiții și în deplină legalitate, ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a cerut mobilizarea prefecților, a subprefecților și a aproximativ 45.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri.
Peste 33.000 de cadre MAI sunt responsabile cu protecția secțiilor de votare, iar 4.200 de specialiști au misiunea de a verifica, cerceta și soluționa sesizările privind producerea unor incidente sau evenimente care au legătură cu procesul de vot și sunt în competența Ministerului Afacerilor Interne.
La începutul acestei săptămâni în toate județele au fost trimise echipe de specialiști din cadrul Aparatului Central al MAI și Inspectoratului General al Poliției Române în scopul sprijinirii activității unităților teritoriale.
Astăzi, în întreaga țară, sunt pregătite rezerve de intervenție formate din 6.900 de lucrători operativi.
De asemenea, au fost constituite echipe formate din cadre ale Corpului de Control al MAI, pe patru centre zonale: Cluj, Iași, Timișoara și București, care pot interveni pentru soluționarea evenimentelor ce depășesc autoritatea de verificare a structurilor teritoriale sau atunci când situația o impune.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 208 din 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt responsabili cu dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operațiunilor de vot.
Astfel, președinții birourilor electorale conduc operaţiunile de vot și iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare. Autoritatea acestora se întinde şi în jurul sediului secţiei, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 50 de metri.
În afară de membrii biroului electoral al secţiei de vot, de candidaţi, de delegaţii şi de observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru a vota. Preşedintele secției poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de vot să nu se prelungească nejustificat.
Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
Permiteți-mi să reamintesc acum câteva prevederi legale privind procesul de vot.
Votarea a început la ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00. Persoanele care la acea oră se vor afla încă în sala unde se votează, vor putea să îşi exercite dreptul de vot.
Pot vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei 617 care au împlinit astăzi această vârstă.
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor.
Votul este secret, iar prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă, cu excepția cazurilor în care alegătorul nu poate să voteze singur, din motive temeinice, constatate de preşedintele secției, și cheamă în cabină un însoţitor ales de el. Însoțitorul nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care se află în ţară pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul de serviciu și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Precizez că inclusiv astăzi, serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor au program cu publicul până la ora 21, respectiv ora 20, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile.
Alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care un alegător se află în altă localitate din județul unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, acesta poate vota la orice secţie de votare din acel județ, pe liste suplimentare.
Cetăţenii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate și cei care sunt internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale, pot vota prin intermediul urnei speciale pe baza unei cereri aprobate de preşedintele secţiei de votare.
Mai pot vota prin intermediul urnei speciale persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, precum și persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, și care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deținere.
Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub paza personalului Ministerului Afacerilor Interne.
În ceea ce privește elementele de noutate ale acestui proces electoral, menționez că toate operațiunile care vor avea loc în secția de votare după încheierea votării și până la părăsirea secției de către membrii biroului electoral vor fi înregistrate audio – video cu tableta aflată în dotarea fiecărei secții de vot. De asemenea, procesele – verbale privind consemnarea rezultatelor votării, întocmite de birourile electorale ale secțiilor de vot, validate de către biroul electoral de circumscripție, respectiv de către oficiul electoral, vor fi puse la dispoziție și în format electronic, la cerere, membrilor birourilor electorale sau persoanelor acreditate, precum și competitorilor electorali.
Datele privind prezența la vot vor fi publicate, în timp real, pe tot parcursul zilei, pe pagina de Internet a Biroului Electoral Central.
Permiteți-mi să reamintesc acum principalele infracțiuni și contravenții prevăzute de actele normative în legătură cu procesul electoral.
Persoanele care oferă sau dau bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Vă reamintesc că și la aceste alegeri se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, iar toate incidentele semnalate de acest Sistem vor fi comunicate prin mijloace electronice către Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne pentru demararea cercetărilor.
Persoanele care votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, se pedepsește cu amendă violarea prin orice mijloace a secretului votului. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei.
Continuarea propagandei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianţă politică, alianţă electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori un candidat independent se pedepsește cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să gestioneze corespunzător toate incidentele sau evenimentele grave care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
Ministrul Ioan-Dragoș Tudorache a cerut structurilor MAI să acționeze cu fermitate și imparțialitate în cercetarea tuturor sesizărilor privind săvârșirea de contravenții sau infracțiuni electorale.
Centrul Național de Conducere Integrată al MAI va monitoriza și coordona toate activitățile desfășurate de structurile ministerului, fiind în permanentă legătură cu comandamentele operaționale constituite la nivel județean și la nivelul Capitalei pentru a asigura intervenția operativă în situațiile de încălcare a legii.
Pe parcursul zilei, vom susține periodic declarații de presă cu privire la misiunile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în contextul alegerilor. Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 12.00.”