Raluca Turcan a fost aleasă în unanimitate preşedinte interimar al PNL, după demisia Alinei Gorghiu din funcţie. Raluca Turcan conduce Filiala Sibiu a PNL, care a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare. De asemenea, Biroul Politic Naţional al PNL a decis astăzi ca Marian Petrache să ocupe interimar funcţia de secretar general. Cu detalii, Mugur Mihăiţă:
Reporter: Liberalii au decis ca partidul să fie condus de liderii organziaţiilor care au înregsitrat cele mai bune rezultate. Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat că are un mandat de trei luni, timp în care se va organiza Convenţia Naţională, în care va fi aleasă noua conducere a PNL.
Raluca Turcan: Vom face alegeri de jos în sus, astfel încât cei mai buni oameni într-adevăr să se regăsească şi eu cred că Partidul Naţional Liberal are oameni cu autoritate, are oameni cu performanţă şi cu expertiză, care trebuie să se găsească în decizia politică.
Reporter: Raluca Turcan a mai precizat că acum nu ia în calcul o candidatură şi că se află în acest post pentru a ajuta partidul.
Raluca Turcan: Nu vizez funcţii. Vreau doar să sprijin rconstrucţia Partidului Naţional Liberal pe care oamenii îl aşteaptă ca reprezentant al dreptei româneşti.
Reporter: Singurul care a anunţat ferm că va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL este Cătălin Predoiu. Un posibil candidat ar mai putea fi liderul Filialei Călăraşi, Răducu Filipescu./aionescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie)