O lume în schimbare – aceasta este imaginea oferită de presa internaţională, iar ştirile din ultima vreme par să o confirme.
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îl vizează pe Rex Tillerson pentru funcţia de secretar de stat: iată o veste pe care ziarele din întreaga lume au înscris-o pe pagina întâi. Dar ziarul american „The Washington Post” are o serie de dubii, drept care titrează: „Rex Tillerson este un manager capabil. Dar care e situaţia în privinţa relaţiilor sale cu Rusia?” După care, continuă: „Evident, dl Tillerson este un manager dotat, care a condus Exxon Mobil, una dintre cele mai mari companii din lume, or, în această calitate, el a venit în contact cu lideri de pe întregul mapamond. Numai că unul dintre ei este dl. Putin, cu care, timp de două decenii, el a încheiat îndeajuns de multe tranzacţii ca să primească Ordinul Prieteniei, o distincţie rusească. El a fost un vajnic opozant al sancţiunilor împotriva Rusiei, estimând că firma sa a pierdut astfel 1 miliard de dolari”. Referindu-se la acelaşi personaj, cotidianul italian „Corriere della Sera” scrie: „Relaţiile lui Tillerson cu Rusia sunt criticate de ambele partide americane, mai ales din cauza presupsului rol pe care Moscova l-ar fi avut în alegerile prezidenţiale”. Iar ziarul belgian „Le Soir” este de aceeaşi părere: „Confirmarea numirii sale riscă să fie complicată în Congresul american din cauza relaţiilor sale cu Rusia”. Cam aceeaşi problemă o înaintează şi publicaţia rusă „Moskovskii Komsomoleţ”, dar dilema sa este alta: „Numirea lui Tillerson va trebui să-i convingă pe congresmeni că, în pofida Ordinului Prieteniei, el nu va întreţine relaţii prieteneşti cu Kremlinul, dar oare el nu va fi prieten şi va susţine nişte sacţiuni care îi afectează relaţiile de afaceri cu Rusia?”.
Şi, pentru că am ajuns la sancţiunile impuse Rusiei, trebuie subliniat că Germania şi Franţa s-au pronunţat pentru extinderea lor din pricina Ucrainei. „Va fi necesar să prelungim din nou sancţiunile împotriva Rusiei”, le-a spus, ieri, reporterilor cancelarul german Angela Merkel, citată fiind de publicaţia „Ukraine Today”. Ar fi un demers cu care şi preşedintele Franţei, François Hollande, este de acord. În acest sens, cotidianul francez „Le Monde” informează că, aflat la Berlin, preşedintele francez a subliniat: „Trebuie să facem în aşa fel, încât acordurile de la Minsk să fie respectate şi, întrucât ele nu sunt, va trebui continuat sistemul sancţiunilor”.
Şi în sfârşit, deşi desfăşurate duminică, alegerile parlamentare din România au continuat să stârnească interesul ziarelor străine. „Sondajele din România s-au confirmat”, subliniază cotidianul elen „Kathimerini”, „social-democraţii au văzut cum promisiunile lor pentru salarii şi pensii mai mari au câştigat teren, dominând în mod clar alegerile de duminică”. Publicaţia franceză „Courrier International” notează că, „după o campanie electorală mai curând discretă, cu iz naţionalist şi bazată mai degrabă pe discursuri despre naţiune decât despre consolidarea statului de drept, PSD-ul condus de Liviu Dragnea şi-a consolidat poziţia în parlament”. „Într-o ţară dominată de escroci, ei par o gură de aer proaspăt”, afirmă un alegător român care se referă la Uniunea Salvaţi România şi care este citat de ziarul britanic „The Guardian”. „Am votat USR pentru a încerca să scăpăm de corupţie”, susţine alt alegător în acelaşi ziar. Dar cotidianul american „Chicago Tribune” notează: „România dovedeşte că războaiele împotriva corupţiei s-au perimat, iar, dumincă, social-democraţii români au demonstrat asta. Platformele anticorupţie merg până la un punct, după care, în general, corupţia le supravieţuieşte”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR