Sezonul turistic şi de pelerinaj cu ocazia sărbătorilor de Crăciun în Ţara Sfântă au fost inaugurat în acest an în prezenţa ministrului israelian al turismului şi al liderilor comunităţii creştine. Au fost luate măsurile necesare pentru a asigura condiţii optime celor care sosesc în Israel cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, după cum relatează corespondentul nostru Dragoş Ciocîrlan.
Reporter: La Ierusalim, ministrul israelian al turismului, Iariv Levin, a găzduit tradiţionala recepţie înainte de sărbătorile de Crăciunşi a transmis salutări cu ocazia sezonului turistic de Crăciun comunităţilor creştine. El i-a invitat pe creştinii din lumea întreagă să vină în pelerinaj la locurile sfinte. Ministerul israelian al turismului a investit considerabil în conservarea locurilor creştine sacre, pentru a asigura ca fiecare pelerin să aibă o experienţă religioasă şi spirituală unică în Ţara Sfântă. La ceremonie au venit reprezentanţi ai comunităţii creştine, patriarhul ortodox grec Teofilos al III-lea, patriarhul armean Nurhan Manoogian şi alţi lideri ai comunităţii creştine din Israel. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Turismului, se estimează în jur de 120.000 de vizitatori în Israel în luna decembrie, din care jumătate sunt creştini care vin la locurile sfinte. Din după amiaza zilei de 24 decembrie şi până dimineaţă, 25 decembrie, se oferă transport gratuit între Ierusalim şi Bethleem la fiecare 30 de minute./menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 decembrie)