Încă 3 aeronave de tip F16 au aterizat în România

Încă trei aeronave de tip F16 au aterizat cu puţin timp în urmă la Baza Aeriană de la Borcea. Avioanele vin din Portugalia şi se alătură celor şase care au fost preluate la sfârşitul lunii septembrie de la Baza portugheză Mont Real. Alte trei aparate de acest tip urmează să fie aduse în România în prima parte a anului viitor. Mâine, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, se va întâlni la baza aeriană cu piloţii Escadrilei 53 Aviaţie de Vânătoare. În urmă cu 3 ani, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F16 folosite, la un preţ de 628 de milioane de euro. Acestea vor staţiona la Baza Aeriană de la Feteşti şi Câmpia Turzii, modernizate special pentru acest tip de avion. Potrivit specialiştilor, România are nevoie de 48 de aeronave multiroll, adică de 4 escadrile. Anul trecut autorităţile au anunţat intenţia de a mai achiziţiona şi alte avioane de tip F16./apuscasu/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 decembrie)