În Polonia a început a treia zi consecutivă de proteste faţă de restricţionarea accesului presei în Parlamentul de la Varşovia. Jurnaliştii poloni au avut sâmbătă o întrevedere cu preşedintele Seimului, Camera inferioară a Parlamentului, dau nu au ajuns la niciun acord privind regulile de prezenţă a presei la lucrările Parlamentului. Pentru luni a fost programată o nou întâlnire între reprezentanţii mediei polone şi preşedintele Seimului. „Noi, jurnaliştii care suntem aici, dorim să fim ascultaţi, iar opiniile noastre să fie luate în considerare, dar aparent s-ar părea că noi nici nu suntem aici. Aparent, cică am fi huligani – dar de asta suntem aici, pentru a demonstra că nu este deloc aşa”, a declarat pentru BBC o jurnalistă polonă./mbaciu/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 decembrie)