Se deschide parlamentul pentru legislatura 2016-2020

Senatul şi Camera Deputaţilor anunţă deschiderea, începând de mâine a centrelor de primire pentru parlamentarii aleşi în legislatura 2016-2020. Acestea vor funcţiona în fiecare zi, până la finalizarea procedurilor legale. În această perioadă, senatorii şi deputaţii vor îndeplini toate formalităţile necesare preluării mandatului: completarea şi depunerea fişei de parlamentarului, a declaraţiei pe propria răspundere privind eventuale relaţii cu fosta Securitate, precum şi un Curriculum Vitae. Totodată, parlamentarii urmează să-şi depună declaraţiile de avere şi interese, termenul pentru prezentarea acestora fiind însă de 30 de zile din momentul validării mandatului./ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 decembrie