PSD şi ALDE se pregătesc de guvernare

PSD şi ALDE se pregătesc de guvernare. Liderii celor două partide, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, au semnat un protocol de constituire a coaliţiei de guvernare pentru următorii patru ani. Liviu Dragnea a subliniat prevederile documentului semnat astăzi.

Liviu Dragnea: Este un protocol care are ca obiective principale asigurarea creşterii economice sustenabile şi noi locuri de muncă, creşterea bunăstării materiale şi a calităţii vieţii şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie PSD – ALDE va propune un candidat unic pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de comun acord, şi va susţine prin vot, în Parlamentul României, un guvern de coaliţie condus de acesta, a cărui echipă guvernamentală va fi formată din miniştri desemnaţi proporţional de către PSD şi ALDE.

Realizator: La rândul său, copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că premierul desemnat va fi o persoană din partea PSD, având în vedere rezultatul obţinut de social-democraţi.

Călin Popescu-Tăriceanu: Această realitate politică a votului funcţionează şi în relaţia dintre ALDE şi PSD. Având în vedere scorul pe care l-a obţinut PSD-ul, sigur că logica politică ne face, fără să facem multe discuţii, să spunem clar: candidatul va fi desemnat de comun acord, dar va fi o persoană propusă din partea PSD-ului.

Realizator: Liderii celor două partide au mai anunţat că PSD şi ALDE vor merge împreună la consultările programate pentru zilele următoare la Palatul Cotroceni./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie