Anna Horváth, viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi spălare de bani, a informat marţi DNA. Anna Horváth, membră a Uniunii Democrate Maghiare din România, va rămâne în continuare sub control judiciar şi după trimiterea sa în judecată, ceea ce înseamnă că nu îşi va putea îndeplini sarcinile care îi revin din calitatea de viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, va putea părăsi ţara numai cu încuviinţarea prealabilă a procurorului din cadrul Directiei Nationale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi nu poate comunica cu persoanele implicate în acest dosar. DNA l-a trimis în judecată şi pe omul de afaceri Zsolt Fodor din Cluj-Napoca, care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi spălare de bani.
MTI – 20 decembrie