Oraşul Sibiu împlineşte astăzi 825 de ani de la prima sa atestare documentară. O expoziţie inedită este deschisă în această perioadă la Muzeul Brukenthal şi cuprinde, în premieră, chiar documentul de acum opt secole în care este menţionat pentru prima oară oraşul de pe Cibin.
La 20 decembrie 1191, Papa Celestin al III-lea semna un document în care este amintită existenţa unei prepozituri libere în Transilvania. Acest act ecleziastic este considerat de istorici ca fiind prima atestare documentară a Sibiului. Numele explicit al burgului apare însă menţionat oficial cu denumirea latină „Cibinium” într-un document datat cu un an mai târziu. Ambele înscrisuri se păstrează în arhivele secrete ale Vaticanului şi abia acum o lună a sosit la Sibiu facsimilul documentului, în care se menţionează numele burgului. El poate fi admirat în expoziţia aniversară „Sibiu 825”, deschisă la Muzeul Brukenthal, alături de alte mărturii ale istoriei multiseculare a oraşului de pe Cibin, care a marcat multe premiere: primul spital, primul muzeu sau primul teatru din România, până la primul oraş românesc desemnat Capitală Culturală Europeană./ovidiu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 decembrie