Acum 27 de ani (1989), avea loc declanşarea Revoluţiei române anticomuniste în Bucureşti: Nicolae Ceauşescu a convocat un miting în faţa Comitetului Central al PCR, în cursul căruia urma să fie înfierată atitudinea protestatarilor de la Timişoara. Mitingul a fost întrerupt de grupuri de protestatari care au fost dispersaţi de forţele de ordine. Ulterior, participanţii la miting, cărora li s-au alăturat şi alţi bucureşteni, s-au regrupat în faţa Hotelului Intercontinental, în Piaţa Universităţii şi în apropierea Ambasadei SUA. În cursul nopţii s-a tras cu muniţie de război în demonstranţi şi apoi s-a degajat terenul cu ajutorul blindatelor.