Masa de Crăciun a viitorului arată cel puţin ciudat, relevă „Mirror”

Oamenii de ştiinţă susţin că până în 2050 inclusiv tradiţionala masă de Crăciun va avea un aspect cu totul inedit. În viziunea cercetătorilor în alimentaţie, curcanul de pe masa de Crăciun va fi crescut în mod artificial în bioreactoare şi va avea o carne fără grăsime, dar „fortificată” cu vitamine, subliniază publicaţia britanică „Mirror”. În viitor, în loc de carne şi produse din carne livrate de la abatoare vom avea carne din aşa-zise culturi la scară largă de carne din celule stem, sunt de părere experţii, care argumentează că schimbările climatice, creşterea populaţiei şi apariţia bacteriilor rezistente la antibiotice vor face inutile şi chiar falimentare fermele de animale şi păsări. Potrivit specialiştilor în alimentaţie, carnea clonată va putea fi programată să aibă formă de curcan, pui de găină, vită sau orice alt sortiment de carne pe care îl doreşte consumatorul. „Tradiţionaliştii nu au de ce să se teamă, pentru că noile tehnologii vor avea în vedere toate ‘plăcerile’ culinare de Crăciun, dar şi protejarea sănătăţii omului şi protejarea mediului”, a declarat Dickon Ross, redactor la revista de ştiinţă şi tehnică E&T. Alte previziuni ale cercetătorilor subliniază că în viitor vor fi construite frigidere inteligente, care vor monitoriza cantitatea de hrană extrasă de consumator şi îl vor atenţiona pe acesta cu privire la ce şi cât să mănânce. Gătitul la domiciliu va fi şi el proiectat în viziunea cea nouă, relevă ‘Mirror”. Gospodinele vor avea în 2050 posibilitatea să gătească diverse feluri de mâncare folosind un cuptor cu imprimantă în 3D. Cercetătorii avertizează că până în 2030 este posibil ca fermele de animale şi păsări să fie considerate de domeniul istoriei, schimbările climatice şi creşterea populaţiei forţând pur şi simplu omenirea fie să devină vegetariană, fie să consume carne crescută în laborator./mbaciu/abuzoian

(http://www.mirror.co.uk/ – 21 decembrie)