Autorităţile tunisiene afirmă că au descoperit ceea ce ele numesc o „celulă teroristă” având legături cu Anis Amri, bărbatul care a comis atacul letal asupra unui târg de Crăciun din Berlin. Toţi presupuşii membri ai grupului au fost arestaţi. Analistul nostru pentru Orientul Mijlociu, Alan Johnston, transmite: „Ministerul de Interne de la Tunis declară că celula de militanţi era formată din trei indivizi. Cu toţii locuiau în regiunea Kairouan, din nordul ţării. Unul dintre ei este nepotul atentatorului din Berlin, Anis Amri. Conform Ministerului, Amir şi-a încurajat nepotul să-i adopte ideologia extremistă şi să jure credinţă Statului Islamic. 12 oameni au murit şi mult mai mulţi au fost răniţi, atunci când Amri a intrat cu un camion în târgul din Berlin. El a fugit de la locul atacului şi a dispărut. Însă vineri a fost împuşcat letal la Milano.”/asuba/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 decembrie)