Peste o mie de apeluri au fost înregistrate la Ambulanţa Bucureşti – Ilfov în prima zi de Craciun, dintre care 480 au fost urgenţe de cod roşu şi galben, iar 28 de solicitări au fost pentru persoane căzute în locuri publice. Directorul Serviciului de Ambulanţă din Capitală, Alis Grasu, spune că putem scădea presiunea pe serviciile de urgenţă, dacă vom da dovadă de cumpătare şi vom face şi mişcare în aceste zile cu mese copioase.
Alis Crasu: Categoric nu recomand după o masă copioasă, după ce s-a stat o oră la masă şi s-a consumat, cum este obiceiul, să ne aşezăm în pat, să ne uităm la televizor, să jucăm cărţi. Nu, în niciun caz aşa ceva. deci, după o masă copioasă, este absolut obligatoriu o plimbare de cel puţin 15 minute, în parc, pe jos, pe străzi, să vedeţi oraşul. Sigur, dacă sunt posibilităţi, ar fi indicat o piscină, o saună, ar fi indicat un masaj, o reflexoterapie, nu numai că asigură relaxarea organismului, dar asigură şi o digestie foarte bună/aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 decembrie