A fost confirmat un nou deces cauzat de rujeolă – este cel de-al nouălea înregistrat în acest an în România. Directorul Institutului Cantacuzino, Alexandru Vladimirescu, a declarat, pentru Radio România Actualităţi, că este vorba de un pacient din judeţul Timiş, unde a mai fost raportat un caz fatal de îmbolnăvire în cursul anului. Conform datelor publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, 1969 de cazuri de rujeolă au fost confirmate la nivel naţional, de la începutul lui 2016, în 33 de judeţe – cele mai multe în Arad, Caraş-Severin, Timiş, Mureş şi Bistriţa Năsăud./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)