Preşedintele Klaus Iohannis a primit de la coaliţia majoritară PSD-ALDE o nouă propunere pentru funcţia de premier. Este vorba despre social-democratul Sorin Grindeanu, care promite să respecte programul de guvernare votat de români la alegerile din 11 decembrie.
Reporter: Cătălin Purcaru – Chiar dacă a existat un curent de opinie care înclina spre demararea procedurii de suspendare a preşedintelui, liderul social-democrat a precziat că nu s-a dorit ca România să intre într-o criză politică.
Liviu Dragnea: Nu a fost o decizie foarte uşoară. Sper ca această propunere să fie luată în serios.
Reporter: La rândul său, Sorin Grindeanu a subliniat că se bazează pe sprijinul social-democraţilor, pentru a îndeplini toate obiectivele prevăzute în programul de guvernare al PSD.
Sorin Grindeanu: Este o mare responsabilitate şi simt în spate această responsabilitate, nu doar a votului pe care l-am primit azi din partea colegilor mei, ci a votului românilor pentru un program de guvernare pe care trebuie să-l punem în practică.
Reporter: Alianţa Liberalilor şi Democraţilor salută propunerea pentru funcţia de prim-ministru şi speră că preşedintele Klaus Iohannis o va accepta. În caz contrar, copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu atrage atenţia că şeful statului riscă suspendarea.
Călin Popescu Tăriceanu: Dacă preşedintele refuză şi a doua oară, este clar că ceea ce urmăreşte nu este altceva decât un joc de putere şi amplificarea unei crize politice care probabil i s-ar părea domniei sale că-i aduce avantaj.
Realizator: Sorin Grindeanu, în vârstă de 43 de ani, de profesie informatician, este în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi are o vechime de 20 de ani în PSD. El a fost, pe rând, viceprimar al Timişoarei, parlamentar – membru în Comisia SRI a Camerei Deputaţilor şi ministru al comunicaţiilor în cabinetul condus de Victor Ponta.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie