Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti face un apel la donarea de sânge

Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti face un apel la donarea de sânge. Potrivit unui mesaj postat pe facebook, cei care doresc să înceapă anul cu o faptă bună sunt aşteptaţi de astăzi să vină în număr cât mai ridicat, deoarece şi necesarul de sânge este foarte mare.
Pot să doneze sânge persoane cu vârste între 18 şi 62 de ani care au greutatea mai mare de 50 de kg, cu tensiunea arterială normală, care nu suferă de boli de piele, ulcer, hepatită sau alte boli transmisibile şi care nu au mai donat în ultimele 70 de zile. Orice prejudecată despre donare trebuie lăsată de o parte: nu se pot lua nici Sida nici alte boli infecţioase, întrucât se utilizează ace sterile de unică folosinţă. Senzaţiile de leşin sau oboseală după donare sunt foare rar întâlnite. O priză obişnuită de sânge este de 450 de mililitri, care nu presupune niciun risc pentru donator dar, care ajunsă la timp la cei care au nevoie, poate salva chiar şi trei vieţi. Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti îi aşteaptă pe donatori la sediul din Strada dr. Constantin Caracaş, aproape de Piaţa Victoriei, în zilele lucrătoare, de la 7:30 până la 13:30. În Capitală se mai recoltează sânge la spitalele Floreasca, Fundeni, Militar şi Universitar, iar în ţară în toate reşedinţele de judeţ şi în oraşele mai importante./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 ianuarie)