Inspectoratul Şcolar Timiş face apel la mediul de afaceri pentru a sprijini financiar o echipă de elevi din Timişoara. Echipa heRObotics, formată din elevi de la trei licee timișorene, s-a calificat în finala unui concurs de robotică organizat de NASA. Performanța a fost reușită de Silaghi Fineas, elev în clasa a X-a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Ciuleanu Vlad Mihai, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „C.D.Loga” Timișoara, Cândreanu David, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „C.D.Loga” Timișoara, Prodaniuc Pavel, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „J.L. Calderon”, coordonați de prof. Cojocaru Gabriela-Nușa de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara. Echipa heRObotics are nevoie de 6.400 de dolari pentru a se putea deplasa în Statele Unite. Competiţia organizată de NASA este destinată elevilor de liceu din America de Nord, Europa și Australia și are ca scop programarea roboților – Sateliți experimentali, aflati la bordul Stației Spatiale Internaționale. Echipa de elevi timișoreni este a șasea din cele 14 finaliste ale Concursului Internaţional Zero Robotics. Concursul este organizat anual de NASA, în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenției Spațiale Europene ESA și Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT din SUA./vdraguta
(RADOR – 3 ianuarie)