După ce au acaparat puterea în 1945, apoi şi-au consolidat-o în anii următori, comuniştii şi-au pus în aplicare planul agresiv de instaurare a „democraṭiei populare”. Cei mai mulṭi dintre români au rămas striviṭi sub această presă politică, economică şi culturală. Unii au reuşit totuşi să scape, trecând graniṭele spre ṭări din Occident. În anii stalinismului, România arăta ca o sită uriaşă prin care cu greu se strecurau câṭiva mai norocoşi, restul rămânând „tasaṭi” în închisori politice, în lagăre de muncă forṭată sau în groapa frustrărilor zilnice.
Românii din exil au înfiinṭat asociaṭii, reviste, grupuri de opinie, prin care atrăgeau atenṭia lumii libere asupra a ceea ce se întâmpla în lagărul comunist. Adesea au încercat să salveze alṭi fugari. Cei mai activi au fost în Franṭa, SUA, Spania, Italia, Elveṭia, Germania, America de Sud. Până la căderea comunismului au existat mai multe valuri succesive de emigraṭie românească, unul dintre cele mai puternice fiind la sfârşitul anilor ’70 şi în anii ‘80. Spre deosebire de valul postbelic mai militant, mai preocupat de acṭiuni concrete anticomuniste, celelalte au avut un rol important în conservarea tradiṭiilor, în propaganda prin cultură – o cultură neînregimentată politic. Mulṭi dintre românii din Occident au avut notabile creaṭii ştiinṭifice, artistice, ori şi-au expus ideile prin reviste sau de la microfonul posturilor de radio care au emis în limba română.
Arhiva de istorie orală vă prezintă în această lună câteva dintre mărturiile unor români din exil care au vorbit despre motivele plecării lor, despre aventura ajungerii în Occident şi despre începuturile traiului lor în lumea liberă. Veṭi putea citi istorisiri pline de acṭiune, triste sau nostime, care fac parte dintr-o realitate mai puṭin cunoscută nouă.
