Creştinii ortodocşi sărbatoresc, în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza, Epifania, ori Iordanul, iar a doua zi după această Sfântă şi dumnezeiască Arătare, pe 7 ianuarie, Biserica a rânduit prăznuirea soborului cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc în apele Iordanului, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia şi a Elisabetei, mama sa, descendentă a seminţiei lui Aaron. Momentul naşterii proroocului Ioan a fost cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus, fiind vestit de către îngerul Gavriil.
Evanghelistul Ioan arată că Ioan a mărturisit: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”.
Astfel se explică faptul că Ioan a fost proroc când Dumnezeu i-a spus cum va cunoaşte pe Fiul Său întrupat, şi a fost apostol când a văzut pe Duhul Sfânt pogorât peste Hristos şi a auzit glasul Tatălui cu privire la El.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în timpul domniei Cezarului Tiberiu, în condiţiile în
care, omul căzut în păcat nu mai dorea să se afirme decât pe sine.
Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă – care semnifica chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos – , încins cu o curea de piele – care semnifica omorârea patimilor – şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică – simbolizând faptul că albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament.
Cei ce îl vedeau se întrebau dacă nu cumva el este Hristosul, iar el le mărturisea: „Eu vă botez cu apă, dar dupa mine vine Cel ce vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”.
Iisus a venit la Ioan şi apropiindu-se, i-a cerut să-L boteze în râul Iordan, iar Ioan l-a oprit spunându-i: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine, şi Tu vii la mine ? Iisus i-a răspuns: „Lasă acum că se cuvine nouă să plinim toată dreptatea”.
Astfel Ioan L-a botezat pe Iisus, iar după acest moment, cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu, S-a văzut pogorându-se ca un porumbel, venind spre El, din ceruri auzindu-se un glas care spunea: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru Care am binevoit”.
Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Epifanie”, care înseamnă „Arătare”, fiind ziua în care s-a arătat în lume Dumnezeu, Sfânta Treime: Tatăl a grăit din ceruri, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt a pogorât asupra Lui.
Tocmai de aceea, de Bobotează se face Sfinţirea cea mare a apei, iar preotul, alături de credincioşi, se roagă lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt să sfinţească apa, precum a sfinţit apa Iordanului în ziua Botezului Domnului.
Să mai spunem că tot Evanghelia arată că Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus, drept consecinţă a faptului că îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada – soţia fratelui său. Irodiada, la auzul acestei veşti, a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase la un ospăţ şi plăcuse participanţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca rasplată, astfel s-a produs jertfa Sfântului Ioan.
Numele său provine din iudaicul “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” care înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”.
Biserica a închinat Sfântului Ioan şase sărbători: zămislirea – 23 septembrie, naşterea – 24 iunie, soborul lui – 7 ianuarie, tăierea capului – 29 august, prima şi a doua aflare a capului lui – 24 februarie şi a treia aflare a capului său – 25 mai.
Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează şi Sfântul Ioan
Aceste două mari sărbători sunt legate la noi în ţară de foarte multe superstiţii, tadiţii şi obiceiuri.
În dimineaţa din Ajunul Bobotezei, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă şi se păstrează până în primăvară, când se depun pe straturile cu legume, existând credinţa că în acest fel culturile vor fi mai rodnice. De asemenea, dacă în ajunul Bobotezei pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, vor avea rod bogat.
Există, tradiţia ca în zilele premergătoare Bobotezei, preotul, însoţit de dascăl, iar la sate şi de copii, să meargă din casă în casă cu crucea, alături de cazanul cu agheasmă şi un mănunchi de busuioc, cu care se sfinţesc încăperile şi membrii familiei. În unele zone, la primirea părintelui, capul familiei îl întâmpină cu o lumânare aprinsă, care după sfinţirea casei va fi lăsată să ardă până la capăt.
În ajunul Bobotezei se ţine post – chiar post negru, cine poate. Apoi, de Bobotează, după ce au băut agheasmă, cei care au ţinut post se pot delecta cu bucate – de care însă nu se atinge nimeni până nu sunt sfinţite de preot! Acesta soseşte cu Iordanul sau Chiralesa, adică “Doamne, miluieşte!”, în neogreacă. Strigând Chiralesa, se spune că oamenii capătă putere şi toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
De asemenea, tot în zonele rurale, există tradiţia întâmpinării preotului cu masa pusă, pe care se aşează bucate alese şi, în unele cazuri, pe colţurile mesei se pun bulgări de sare.
Pe premuri exista obiceiul ca la plecarea preotului, acesta să primească de la fiecare gospodar un fuior de cânepă, un colac şi o sumă de bani, iar din fuior părintele urma să facă funie la clopotul bisericii, de care exista credinţa că se vor prinde toate relele.
Conform altei tradiţii româneşti, începând din ajunul Bobotezei timp de 3 zile, sunt interzise certurile în casă şi, de asemenea nu se imprumtă nimic, pentru că astfel se consideră că se îndepărtează belşugul din gospodărie.
Pentru a-şi visa ursitul, fetele de măritat obişnuiesc să îşi aşeze sub pernă, în nopţile celor trei zile de Bobotează, fire de busuioc sfinţit din mănunchiul cu care a stropit preotul prin casă. Tot în acest sens se spune că dacă fetele cad pe gheaţă de Bobotează e semn că se vor mărita în acel an.
Un obicei foarte preţuit, mai ales în satele din nordul ţării, este Iordănitul femeilor: femeile se adună în grupuri mari acasă la cineva, în noaptea dintre Bobotează şi Sfântul Ioan, unde duc alimente şi băutură, servesc masa şi petrec întreaga noapte – acesta fiind ospăţul care marchează finalul sărbătorilor de iarnă -, iar dimineaţa ies pe stradă şi îi iau pe sus bărbaţii întâlniţi, îi duc la râu şi îi ameninţă cu aruncarea în apă. În alte zone există tradiţia integrării tinerelor fete măritate în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă de fântână sau de la râu.
Se spune că timp de 9 zile de la Bobotează nu se spală rufe, pentru a nu se întina apa sfinţită.
Tot de Bobotează există tradiţia larg răspândită ca după finalul slujbei, preoţii să arunce în apă o cruce sfinţită, iar despre cel care o găseşte primul, dintre bărbaţii care se aruncă în apă după aceasta, se spune că va avea noroc tot anul.
Între tradiţiile legate de ziua soborului Sfântului Ioan Botezătorul, în sate din Maramureş se mai ţine obiceiul Vergelului, o horă a fetelor dornice de măritiş în acest an, o petrecere care încheie perioada sărbătorilor de iarnă.
Sărbătoarea de Sfântul Ioan mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, în tradiţia populară acesta fiind protectorul pruncilor. Se spune că cine nu este vesel în această zi va fi trist tot anul.
Tradiția arată că în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
De asemenea, tradiția populară arată că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
Să mai spunem că numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este purtat de aproape 2 milioane de oameni – puţin peste 1,4 milioane fiind bărbaţi iar peste 530 mii fiind femei. Cei mai mulţi bărbaţi sărbătoriţi cu această ocazie, respectiv circa 500 de mii poartă numele Ioan, peste 400 de mii sunt Ioni, iar aproximativ 380 de mii dintre doamnele şi domnişoarele sărbătorite în acestă zi, se numesc Ioana.
