Guvernul va decide majorarea salariului minim la 1.450 de lei

Guvernul va decide, astăzi, majorarea salariului minim la 1.450 de lei. Proiectul de hotărâre, care a fost deja publicat pe site-ul Ministerului Muncii, mai prevede şi reducerea la 166 a numărului de ore de muncă pe lună.

Reporter: Petruţa Obrejan: În şedinţa de astăzi, miniştrii se vor concentra asupra unor măsuri prevăzute în programul de guvernare. Una dintre acestea vizează majorarea, de la 1 februarie, cu 200 de lei a salariului minim brut pe ţară, acesta ajugând la 1.450 de lei. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a venit ieri şi cu alte explicaţii legate de o serie de măsuri ce se vor afla, de asemenea, pe agenda executivului.

Liviu Dragnea: Majorarea salariului în administraţia locală cu 20%, majorarea salariilor pentru actori şi alte categorii de artişti cu 50%. De asemenea, i-am rugat să verifice dacă informaţia este reală, şi anume că s-a prorogat printr-o ordonanţă intrarea în vigoare a legii care majorează cu 15% salariile din Educaţie şi Sănătate, şi dacă este într-adevăr prorogată de guvernul Cioloş să anuleze această prorogare şi majorările de 15% în Educaţie şi Sănătate să intre în vigoare de la 1 februarie, din păcate, şi de asemenea, pensia minimă de la 400 de lei la 520 de lei.

Reporter: Potrivit ministrului muncii, Olguţa Vasilescu, o altă prioritate o reprezintă realizarea bugetului pentru acest an./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie