Salariul minim brut ar putea creşte cu 16%

Salariul minim brut ar putea creşte cu 16%, la 1.450 lei, de la 1 februarie, iar numărul de ore de muncă în 2017 scade la 166 de ore lunar. Propunerea se găseşte într-un proiect de Hotarâre a Guvernului publicat astăzi pe site-ul Ministerului Muncii. Reprezentanţii marilor centrale sindicale au salutat intenţia guvernului de a mări salariul minim, însă cei ai patronatelor au rezerve faţă de acest proiect, după cum a declarat în această seară pentru Radio România Actualităţi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu:
Bogdan Hossu: „Din punctul de vedere sindical, faptul că PSD şi ALDE au preluat propunerea din luna septembrie a sindicatelor de a creşte salariul minim la 1.450, evident pe partea sindicală este salutară. Din punct de vedere al părţii patronale, evident unele organizaţii patronale au avut rezerve, considerând că ar fi afectate şi s-ar comprima salariile. Ceea ce noi am cerut era tocmai un salariu minim făcut pe funcţii, pentru că astăzi am ajuns la o situaţie anormală, în care funcţii cu studii superioare, să spunem extrema, sunt salarizate la nivelul salariului minim pe economie sau la o diferenţă foarte mică”.
Salariul minim pe economie va fi mărit chiar mâine de guvern, a anunţat astăzi liderul PSD, Liviu Dragnea. Tot mâine, spunea acesta, vor fi mărite salariile funcţionarilor din administraţia locală cu 20%, precum şi cele ale actorilor şi ale altor categorii de artişti./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)