EVENIMENTE INTERNE
– Culte, Biserică
* Techirghiol, jud. Constanţa: ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, care-și serbează hramul – ora 9:00, Str. Plantelor nr. 3, lângă Grădinița nr. 2
– Cultură
* Oradea: Vernisajul expoziţiei de instantanee inedite a fotoreporterilor din judeţul Bihor, care va cuprinde 101 fotografii alb-negru şi color realizate de fotoreporteri ai cotidianelor „Crişana”, „Jurnal bihorean”, „Bihari napló” şi săptămânalului „Bihoreanul” – ora 11:00, la Galeria „Euro Foto Art” (7 – 19 ian.)
* Istanbul: Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul susține participarea scriitoarei Simona – Grazia Dima, în cadrul primei ediții a Întâlnirilor Poetice Internaționale Cemal Süreya, organizate de editura Artshop din Republica Turcia (7 – 9 ian.). Din program:
- ora 10:30 – au loc lecturi publice din creațiile poeților Simona – Grazia Dima, Miodrag Jaksic, Helena Halilaj, Cihan Omar – la sediul ICR Istanbul
– Sport
* Se dispută meciuri din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
- Baia Mare:Municipal Olimpic Baia Mare – CSM CSU Oradea – ora 17:30, la Sala Polivalentă Lascăr Pană
- Piteşti:BCMU Piteşti – U-Banca Transilvania Cluj – ora 20:30, Sala Trivale
* Sunt programate meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:
- CSM Dunărea Galaţi – Progym Gheorgheni – ora 18:30
- Sport Club Miercurea Ciuc – ASC Corona Braşov – ora 18:30
* Păltiniș, jud. Sibiu: Are loc cea de-a VI-a ediţie a concursului de sănii – ora 14:00, la Arena Platoș Păltiniș
* Piteşti: Meciul echipei naţionale de handbal tineret a României (sub 21 de ani) cu Suedia, în cadrul turneului de calificare la Campionatul Mondial din 2017, etapă ce va avea loc în perioada 6 – 8 ianuarie – ora 16:00
* Ploieşti:Selecţionata României întâlneşte formaţia Olandei, în preliminariile Campionatului Mondial de volei feminin Under-20 din 2017 – ora 19:00, la Sala Olimpia
* Winterthur,Elveţia: Naţionala masculină de handbal a României întâlneşte formaţia Elveţiei, la turneul Yellow Cup – ora 20:00
* Frankfurt pe Main, Germania: Formaţia României înfruntă echipa Estoniei, în preliminariile Campionatului Mondial de volei masculin Under-21 – ora 20:00
– S-a întâmplat într-o zi de 7 ianuarie
* Se împlinesc 160 de ani (1857) de la prima audiţie a Concertului nr. 2 în La major pentru pian, de Franz Liszt
* Acum 113 ani (1904) a fost introdus semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD (seek you, danger), înlocuit doi ani mai târziu cu SOS (save our souls)
* Se împlinesc 100 de ani (1917) de la înfiinţarea, la Iaşi, a „Comitetului naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria”, format din 12 persoane (Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care semnează „Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare” (7/20)
* Acum 71 de ani (1946), la presiunile Comisiei Aliate de Control, în guvernul dr. Petru Groza erau admişi câte un reprezentant al PNŢ şi PNL, în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu, fapt ce a dus la sfârşitul „grevei regale” (începute la 21.VIII.1945)
* Acum 38 de ani (1979), a fost înlăturat, de trupele vietnameze, regimul khmerilor roşii din Cambodgia. Acest regim de teroare, instalat, în 1976, de Pol Pot (dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei comuniste khmerii roşii), a adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării), mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au exilat
* Cu 27 de ani în urmă (1990), la această dată a fost reînscris oficial Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD (prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989). La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ); la 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947
* Se împlinesc 25 de ani (1992), de când, în perioada 7 – 14 ianuarie, s-a desfăşurat recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România. Cifra de 22.810.035 persoane a marcat o creştere cu 1.353.000 a persoanelor înregistrate (respectiv 7,1%) faţă de recensământul din 1977. Ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor a crescut de la 88,1%, în 1977, la 89,5%
* Acum 22 de ani (1995), în ziua Crăciunului rusesc, la Moscova, a fost pusă piatra de temelie pentru reconstrucţia catedralei „Iisus Hristos Mântuitorul” (biserică dărâmată, în anul 1931, din ordinul lui Stalin). La 7.IX.1997, a avut loc ceremonia de inaugurare a noii catedrale, odată cu cea de-a 850-a aniversare a Moscovei. Catedrala „Iisus Hristos Mântuitorul” a fost ridicată de ţarul Alexandru I ca semn de recunoştinţă pentru victoria Rusiei în războiul franco-rus din 1812 şi pentru a comemora victoria armatei ruse împotriva lui Napoleon. Piatra de temelie a fost pusă la 10.IX.1839, iar construcţia a durat 44 de ani, fondurile fiind asigurate din bani publici
* Cu 2 ani în urmă (2015) a avut loc atentatul terorist de la sediul redacţiei săptămânalului satiric francez „Charlie Hebdo”. Doi militanţi islamişti – fraţii Chérif şi Saïd Kouachi, mascaţi şi înarmaţi, au pătruns în birourile editoriale şi au început să tragă cu arme automate, 12 oameni – zece jurnalişti şi doi poliţişti – au fost ucişi, în timp ce alţi 11 au fost răniţi. Potrivit unei declaraţii făcute ulterior de reprezentanţii filialei Al-Qaeda din Yemen, care şi-au asumat responsabilitatea atacului, jurnaliştii francezi au fost pedepsiţi pentru că au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed
Aniversări – Comemorări
– Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– Sf. Ioan Botezătorul (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)
– Crăciunul – pe stil vechi (sărbătorit de bisericile din Ierusalim, Rusia, Georgia şi Serbia; începând cu 1991, în Rusia se marchează ca sărbătoare oficială) (Calendar Rompres, ianuarie 2000)
– 1869: S-a născut Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (m. 1903)
– 1872, 7/19: S-a născut Frederic Storck, sculptor român de origine germană; fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck; membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică” (m. 1942) – 145 de ani
– 1881, 7/20: S-a născut prozatoarea Irina Lecca; după moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal (m. 1953)
– 1895: S-a născut pianista elveţiană de origine română Clara Haskil (m. 1960)
– 1900: S-a născut Sanda Movilă, poetă, prozatoare şi traducătoare; soţia scriitorului Felix Aderca (m. 1970)
– 1902: S-a născut geologul Nicolae S. Petrulian; contribuţii la studiul mineralogic şi geochimic al unor zăcăminte de minereuri complexe din România; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983) – 115 ani
– 1905: S-a născut profesorul de teologie Ştefan Lupşa; studii privind istoria bisericească universală şi română (în special istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania), studii de patrologie (m. 1964)
– 1908: A murit M.[oise] Ronetti-Roman (pseudonimul lui Aron Blumenfeld), poet şi dramaturg (n. 1847). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca an al naşterii 1852
– 1914, 7/20: A murit Atanasie Marian Marienescu, istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf; lui i se datorează tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1830). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 7/20.I.1915
– 1926: S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor şi editor de literatură pentru copii şi tineret (m. 1999)
– 1933: S-a născut actriţa Ioana Bulcă-Diaconescu. NOTĂ: Unele surse (www.tnb.ro) dau anul naşterii 1936
– 1936: S-a născut violonistul Varujan Cozighian
– 1938: S-a născut scenograful Radu Călinescu (m. 1983)
– 1942: S-a născut Horaţiu Rădulescu, compozitor francez de origine română, considerat fondataor al aşa-numitei „muzici spectrale” (m. 2008) – 75 de ani
– 1944: A murit geologul şi paleontologul Ion Th. Simionescu; lucrări de paleontologie şi stratigrafie a diferitelor regiuni ale României; membru titular al Academiei Române din 1911, vicepreşedinte (1932-1935) şi preşedinte (1941-1944) al acestui for (n. 1873)
– 1945: S-a născut inginerul şi profesorul Ion-Gheorghe Boldea, recunoscut ca unul din specialiştii de frunte din lume în domeniul maşini şi acţionări electrice; a inventat şi a realizat în ţară primul vehicul pe pernă magnetică din lume cu motoare liniare sincrone performante; membru corespondent al Academiei Române din 2011
– 1947: S-a născut Doina Modola, critic dramatic, teatrolog şi eseistă – 70 de ani
– 1958: A murit dr. Petru Groza, jurist şi om politic; preşedinte al organizaţiei „Frontul Plugarilor” (1933-1953); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944 – februarie 1945); sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui ca prim-ministru; Groza a format, la 6 martie 1945, un nou guvern, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti; preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – şeful statului (1952-1958) (n. 1884)
– 1962: S-a născut fosta canotoare Florica Lavric, câştigătoare a medaliei de aur la JO de la Los Angeles (1984) cu echipajul de 4+1 rame (m. 2014) – 55 de ani
– 1990: A murit Ovidiu Bârlea, folclorist (autor a numeroase antologii şi al unor lucrări de sinteză dedicate problemelor metodologice ale disciplinei folclorice) şi prozator (n. 1917)
– 1993: A murit Sile Dinicu, dirijor şi compozitor de muzică de estradă (fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii) (n. 1919)
– 1996: A murit actorul Ion Manta (n. 1906)
– 1998: A murit istoricul Alexandru Elian; domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1910)
– 2007: A murit Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (n. 1921, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 10 ani
– 2011: A murit regizorul şi actorul Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu); supranumit „Domnul Radio”, din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (n. 1917, la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu)
– 2013: A murit ÎPS Epifanie Norocel (prenumele la botez, Gavril), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei (din iulie 1982) (n. 1932)
– 2013: A murit istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz, originar din România (n. 1925, la Cernăuţi)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bagdad: Vizita în Irak a premierului turc, Binali Yildirim
– New Delhi: Vizita ministrului de externe francez, Jean-Marc Ayrault, în India, în vederea întăririi relațiilor economice dintre cele două ţări (7 – 9 ian.)
– Accra: Ceremonia de învestitură a preşedintelui Republicii Ghana, Nana Akufo-Addo, validat de electorat în data de 7 decembrie 2016
– Antananarivo/ Lusaka/ Dodoma/ Kinshasa/ Abuja: Turneu al ministrului de externe chinez, Wang Yi, în Madagascar, Zambia, Tanzania, Republica Congo şi Nigeria (7 – 12 ian.)
– Phnom Penh: Partidul Popular Cambodgian sărbătorește a 38-a aniversare a victoriei asupra regimului khmerilor roșii
Aniversări – Comemorări
– 1502: S-a născut Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585; la 24.II.1582 va introduce, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic; calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (numit şi de stil vechi) şi va fi adoptat de ţările protestante în secolul al XVIII-lea, iar de România în anul 1919 (m. 1585) – 515 ani
– 1715: A murit François Fénelon, prelat catolic şi scriitor francez, precursor al filosofilor iluminişti (n. 1651)
– 1830: A murit Sir Thomas Lawrence, pictor englez (n. 1769)
– 1871: S-a născut matematicianul francez Émile Borel; contribuţii în domeniul analizei matematice, în topologie şi în teoria probabilităţilor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (m. 1956)
– 1899: S-a născut compozitorul francez Francis Poulenc (m. 1963)
– 1907: S-a născut harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (m. 1993) – 110 ani
– 1912: S-a născut dirijorul german Gűnter Wand (m. 2002) – 105 ani
– 1922: S-a născut flautistul francez Jean-Pierre Rampal (m. 2000) – 95 de ani
– 1925: S-a născut (în India) naturalistul britanic Gerald Durrell; reputat cercetător în domeniul ştiinţelor naturale şi militant pentru protecţia mediului înconjurător şi a speciilor pe cale de dispariţie; autor a numeroase cărţi şi gazda unor emisiuni despre natură realizate de BBC; frate cu scriitorul Durrell Lawrence (m. 1995)
– 1932: A murit André Maginot, om politic francez, ministru de război (1922-1924, 1929-1932); la 11.XII.1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii cunoscută sub numele de „Linia Maginot” (n. 1877) – 85 de ani
– 1943: A murit Nikola Tesla, inventator american de origine croată; lucrări în domeniul electrotehnicii şi al radiotehnicii; a proiectat centrala electrică de pe Niagara (n. 1856)
– 1955: A murit Sir Arthur Keith, anatomist şi antropolog britanic; specialist în studiul fosilelor umane şi în reconstituirea omului preistoric (n. 1866)
– 1964: S-a născut actorul american de film Nicolas Cage (numele adevărat: Nicolas Kim Coppola)
– 1967: A murit Carl Schuricht, dirijor şi compozitor german (n. 1880) – 50 de ani
– 1984: A murit fizicianul francez Alfred Kastler; a fundamentat metodele optice în studiul rezonanţelor hertziene la atomi; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1966 (n. 1902)
– 1997: A murit violonistul şi dirijorul francez de origine ungară Vègh Sándor (n. 1912, la Cluj) – 20 de ani
– 1998: A murit chimistul elveţian Vladimir Prelog; cercetări în domeniul asimetriei moleculare, cu consecinţe practice importante în sinteza unor hormoni, antibiotice etc.; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1975, împreună cu britanicul John Warcup-Cornforth (n. 1906, la Sarajevo, Bosnia-Herţegovina)
– 2004: A murit actriţa suedeză de film Ingrid Thulin, una dintre actriţele favorite ale renumitului regizor Ingmar Bergman (n. 1926)
– 2013: A murit actorul american Huell Howser (n. 1945)
– 2015: A murit scriitorul, regizorul şi scenaristul polonez Tadeusz Konwicki; cel mai cunoscut roman al său este „Mica Apocalipsă”, o carte premonitorie despre căderea regimului comunist (n. 1926)
– 2015: A murit actorul australian de film şi televiziune Rod Taylor (nume real: Rodney Sturt Taylor) (n. 1930)
– 2016: A murit cântăreaţa americană Kitty Kallen (n. 1921) – 1 an