În Bucureşti, studenţii de la Universităţile Politehnică şi Agronomie nu vor face cursuri luni şi marţi

În Bucureşti, studenţii de la Universităţile Politehnică şi Agronomie nu vor face cursuri luni şi marţi. Decizia a fost luată în această dimineaţă de conducerile celor două instituţii de învăţământ, a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Ea a explicat şi de ce a luat hotărîrea de a închide în următoarele zile toate şcolile, liceele, grădiniţele şi creşele publice din Bucureşti.

Gabriela Firea: Decizia pe care am luat-o prin consultare cu primarii de sectoare, prin consultare cu ministrul educaţiei, cu inspectorul general şcolar din Bucureşti, nu a fost una la întâmplare. Noi ne-am sfătuit cu asociaţiile de părinţi, cu medicii care au afirmat foarte clar şi cu toată responsabilitatea că este mult mai bine să prevenim şi să avem aceste două zile, s-ar putea chiar şi pentru miercuri să se dea o astfel de decizie, decât să tratăm ulterior, în săptămâni de zile, bolile, afecţiunile, ca urmare a forţării mersului la şcoală în aceste zile cu o temperatură atât de scăzută. Deci, îi rog pe părinţi care au pus această întrebare – repet, sunt foarte puţini – ce să facă cu copiii acasă, să găsească o soluţie aşa cum s-a întâmplat şi pe timpul vacanţei.

Realizator: Primarul Gabriela Firea la o conferinţă de presă înaintea şedinţei de urgenţă a Consiliului General, convocată pentru demiterea conducerii RATB pentru că nu ar fi acţionat în conformitate cu avertizările meteo./fdoman/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie