PORTRET: Stephen Hawking – savantul genial captiv într-un trup inert

Motto: „Creierul e ca un computer care nu mai funcţionează atunci când componentele sale se strică. Şi nu există rai sau viaţa de după moarte pentru computere stricate, sunt doar basme pentru cei care se tem de întuneric.” – Stephen Hawking

 Duminică, 8 ianuarie, savantul britanic Stephen Hawking împlineşte 75 de ani. Cel considerat a fi cel mai important om de ştiinţă al lumii, de la Albert Einstein încoace, a revoluţionat lumea ştiinţelor exacte, în ciuda unei boli necruţătoare descoperite la numai 21 de ani şi care trebuia să îl ducă, conform medicilor, la scurt timp, în lumea celor drepţi. Doar că medicina nu e o ştiinţă exactă, iar Hawking a avut ocazia, chiar în pofida unei boli atât de invalidante, să dea lumii cele mai mai provocări ştiinţifice contemporane, el făcându-se remarcat pentru teoria intitulată „paradoxul informațional al găurilor negre”, dar şi pentru cele notate în cartea sa „Scurtă istorie a timpului” („A Brief History of Time”), care a făcut furori la nivel mondial.

RADOR vă invită, în cele ce urmează, să descoperiţi povestea fantastică de viaţă a unui personaj inegalabil, un om care dealtfel nu crede în Dumnezeu sau în altă forţă divină care ar fi creat Universul…

La 8 ianuarie 1942, adică – fatalitate ! – exact în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei, se năştea la Oxford, în Marea Britanie, Stephen Hawking, fiul al doctorului Frank Hawking şi al Isobelei. Deşi familia locuia la Londra, din cauză că oraşul era ţinta bombardamentelor garmane, ei s-au mutat temporar la Oxford, tocmai ca viitorul geniu să se poată naşte în siguranţă.

Stephen a mai avut două surori mai mici, Philippa şi Mary, şi un frate adoptiv, pe nume Edward.

La scurt timp după naşterea lui Stephen, tatăl său a fost numit la conducerea departamentului de parazitologie al Institutului Naţional de Cercetări Medicale, astfel că, încă de copil, Stephen a găsit un mediu potrivit pentru ceea ce avea să devină la maturitate.

În anul 1950, familia se mută într-o suburbie a Londrei, în Saint Albans, iar Stephen este înscris la o şcoală de fete, pe care a frecventat-o vreme de trei ani, apoi parcurge cursurile Şcolii St. Alban, perioadă în care îl descoperă pe remarcabilul matematician de origine armeană, Dikran Tahta, de la care a căpătat o pasiune aparte pentru matematică, o materie care avea să îl atragă întreaga sa viaţă.

Este înscris apoi la Colegiul Universitar Oxford, şcoală pe care o urmase şi tatăl său, dar care în lipsa unei catedre de matematică, îi prilejuieşte tânărului orientarea către studiul fizicii.

Stephen este, conform mărturiilor acelor ani, mai degrabă un elev de nivel mediocru, însă puţini profesori au avut abilitatea să descopere la el o inteligenţă absolut sclipitoare,  mai ales când în discuţie erau aduse domenii precum termodinamica, relativitatea ori mecanica cuantică.

Spre exemplu, profesorul sau de fizică, Robert Berman, mărturisea: “Nu ţinea multe cărţi şi niciodată nu lua notiţe. Evident, mintea sa era diferită de cea a contemporanilor săi. La examenul oral am înţeles, alături de ceilalţi profesori, că stăteam de vorbă cu o persoană mult mai inteligentă decât mulţi dintre noi”.

În timp, Hawking este din ce în ce mai pasionat de astronomie, motiv pentru care se reorientează către Trinity Hall de la Cambridge, unde studiază astronomia teoretică şi cosmologia, şi obţine, în cele din urmă, doctoratul, iar din plicitseală, ajunge şi cârmaciul celebrei echipe de canotaj a acestei universităţi.

În anul 1963, la doar 21 de ani, în urma unor probleme medicale, merge la un consult, şi este diagnosticat cu o boală neurologică potenţial fatală, scleroză laterală amiotrofică, o maladie care duce la scurtă vreme, la blocarea totală a sistemului muscular, cu imposibilitatea vorbirii şi hrănirii. Medicii au avansat şi un verdict: speranţa de viaţă a tânărului nu era mai mare de trei, cel mult patru ani.

La scurt timp, Hawking este imobilizat într-un scaun cu rotile, apoi paralizia progresa, nu mai poate vorbi, însă ceea ce a impresionat a fost incredibila sa voinţă de a trăi şi de a desconsidera total verdictul nemilos pe care i-l fixaxeră medicii.

Ce spuneţi despre ce a urmat în această poveste ? În anul 1964, Stephen Hawking se îndrăgosteşte lulea de Jane Wilde, o prietenă a surorii sale, în acelaşi an cei doi se logodesc, iar în anul următor s-au căsătorit, cei doi aducând pe lume nu mai puţin de trei copii: Robert, Lucy şi Timothy. Tot în anul 1965, Stephen obţine o bursă de cercetare la Colegiul Caius din Cambridge.

Jane a fost avertizată de la bun început asupra gravităţii bolii soţului ei, însă credea că iubirea o va ajuta să depăşească orice dificultate, naşte trei copii, îl îngrijeşte multă vreme aproape singură pe Stephen şi renunţă la orice carieră proprie. A urmat amestecul de dragoste cu compasiunea, mândria în faţa succeselor profesionale ale lui Stephen, se străduieşte din răsputeri să-i sprijine cariera şi să-i fie mereu loială.

Jane avea să devină un sprijin esenţial pentru soţul ei, fiind, pe rând, soţie, mamă, infirmieră şi, la nevoie, activistă. Peste ani, Jane Hawking avea să descrie în detaliu cei douăzeci de ani petrecuţi alături de savant, în volumul „Dragostea are 11 dimensiuni”, menită să sintetizeze eforturile fantastice depuse de aceasta pentru cariera remarcabilă a soţului ei. Însă în carte se află şi un pasaj care sintetizează câtă lipsă de recunoştinţă a fost contrapusă efortului ei existenţial: în momentul în care s-a dorit realizarea unui film despre soţul ei, “Când l-am întrebat dacă ar vrea să includă şi familia în film, producătorul a remarcat cu dispreţ că eu şi copiii nu eram decât nişte accesorii în viaţa lui Stephen“…

În anul 1979, a devenit Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge, apoi şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut cândva şi de celebrul Isaac Newton.

În anul 1982, Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic şi a devenit membru al Academiei de ştiinţe americane precum şi Companion Onorific.

În anul 1985, Stephen îşi pierde complet vocea, după o pneumonie gravă care i-a pus viaţa în pericol. Atunci medicii au vrut să îl deconecteze de la aparate şi să îl lase să moară, dar Jane s-a opus categoric, iar pentru a supravieţui, i s-a aplicat o traheotomie, care a dus la pierderea vocii cu preţul păstrării vieţii.

Însă, la finalul aceluiaşi an, după multe dezamăgiri, Jane renunţă la căsnicie, Stephen povestind ulterior că Jane se aştepta ca el să moară în orice clipă, iar ea era îngrijorată că nu se va descurca singură, motiv pentru care şi-ar fi asigurat un „bărbat de rezervă”, un muzician care s-a şi mutat în casa lor.

Peste ani, Jane avea să declare: „Din punct de vedere intelectual, Stephen era un gigant, care insista mereu asupra infailibilităţii sale şi al cărui geniu îl voi respecta mereu; din punct de vedere fizic, era neajutorat şi tot atât de dependent de mine ca şi copiii noştri după naştere. Îndatoririle mele faţă de el erau cele ale unei mame cu un copil mic, răspunzătoare pentru fiecare aspect al îngrijirii sale, inclusiv înfăţişarea – eram aproape o infirmieră… Problemele erau exacerbate de imposibilitatea de-a vorbi despre ele… Lipsa de comunicare devenise o forţă care ne înstrăina, coborând între noi o barieră de suferinţă.“

Stephen se mută apoi cu una dintre infirmierele sale, pe nume Elaine Manson, cu care s-a şi recăsătorit, dar după anul 2000, au apărut unele informaţii care arătau că aceasta l-ar fi agresat pe Hawking, fiindu-i descoperite pe corp anumite tăieturi a căror cauză nu a putut fi explicată.

În cele din urmă, în anul 2006, cei doi divorţează, iar în 2007, el a experimentat imponderabilitatea, într-un aparat special, tocmai pentru a dovedi că poate face multe lucruri, chiar dacă este imobilizat într-un scaun cu rotile.

Pe plan profesional, Stephen Hawking a realizat cercetări şi descoperiri importante în ceea ce priveşte găurile negre, gravitaţia şi Universul, în general, pentru care este deopotrivă lăudat dar şi criticat.

În esenţă, Hawking a continuat sa investigheze funcţionarea câmpurilor cuantice în jurul găurilor negre, descoperind cu surprindere, că acestea nu erau în intregime negre, ci emiteau ceea ce a devenit cunoscută drept „radiaţia Hawking”, care indica o conexiune profundă între gravitaţie şi termodinamică. Aşadar Stephen şi echipa sa au dezvoltat abordarea euclidiană a gravitaţiei cuantice, pe care au aplicat-o găurilor negre şi universului primordial. Cercetările sale au dus în final la teoria că Universul este complet autonom şi fără limite în spaţiu şi timp.

În plan personal şi-a permis luxul de a vorbi mereu fără ocolişuri şi fără să-l intereseze părerea altora, şi pentru aceste motive fiind, nu de puţine ori, etichetat drept nebun. Şi cum altfel poate fi catalogat un om, la o primă vedere, care îşi exprimă convingerea privind posibilitatea călătoriilor în timp, sau care arată că salvarea viitorului omenirii vine de la colonizarea altor planete…

Hawking este ateu declarat, negând existenţa lui Dumnezeu sau a vreunei alte forţe care ar fi creat Universul, argumentând că „miracolele religioase nu sunt compatibile cu faptele dovedite ştiinţific”. Este şi motivul pentru care şi-a atras antipatia bisericii, în general, şi a altor milioane de credincioşi, pentru care, în aceste condiţii, geniul său practic nu a contat.

Stephen Hawking este şi un remarcabil scriitor, fiind nenumărate lucrările sale în care vorbeşte despre univers şi gravitaţie. Bunăoară este autorul volumului “Scurtă istorie a timpului”, o carte esenţială în literatura ştiinţifică universală, dar şi al cărţii “George şi cheia secretă a universului”.

Despre viaţa sa vorbeşte filmul „The Theory of Everything”, care a avut la origine volumul scris de Jane Wilde Hawking, cu Felicity Jones, în rolul lui Jane Wilde, şi Eddie Redmayne, întruchipând personajul Stephen Hawking. Savantul a jucat şi rolul personal în filme precum „Star Trek” sau „The Simpsons”, dar a avut apariţii şi în mai multe spectacole şi emisiuni de televiziune.

Este foarte implicat în „fenomenul” LHC, fiind una dintre personalităţile care a susţinut ideea de a crea un accelerator de particule foarte performant care să înlesnească capacitatea de înţelegere a creării Universului şi a legilor care îl guvernează.

În ultimele luni, Hawking s-a făcut remarcat prin luări de poziţie faţă de problemele omenirii, un exemplu fiind editorialul în care a îndemnat ca umanitatea să „lucreze împreună şi să spargă barierele”, în contextul în care Donald Trump a câştigat alegerile în Statele Unite ale Americii. De asemenea, el crede că ar fi o „greşeală teribilă” să ignori populismul din spatele votului dat în Marea Britanie pentru Brexit şi în SUA pentru miliardarul Trump, înainte să ajungem în situaţia de a fi „în cel mai periculos moment de dezvoltare a umanităţii” în care „tehnologia va distruge planeta”.

De multă vreme, Stephen Hawking este imobilizat complet într-un scaun cu rotile, reuşind totuşi să comunice cu ajutorul unui computer dotat cu un program numit „Equalizer” şi a unui sintetizator vocal, care îl ajută să îşi exprime gândurile, e adevărat printr-o voce robotizată.

În final, vă prezentăm câteva din lecţiile de viaţă oferite de savant, cu argumentele lor:

– fă ceea ce îți place – Stephen Hawking a fost toată viața pasionat de conceptul de găuri negre, prin urmare și-a dedicat întreaga viață studierii lor

– nu renunța niciodată – Hawking este cel mai bun exemplu de perseverență, fiindcă în pofida unor probleme de sănătate cumplite, a continuat să studieze și să îi învețe și pe alţii teoriile sale

– geniul nu e neapărat nativ, ci se poate forma – Hawking a reunoscut că nu a putut învăța să citească până la vârsta de opt ani și că a fost un student chiar leneș. A reușit, însă, să găsească un domeniu care să îl pasioneze și care să îl determine să își provoace mintea să găsească explicații pentru problemele care l-au preocupat

– fii clar în ceea ce privește alegerile proprii – Trebuie să știi foarte bine ceea ce îți dorești și să mergi în direcția respectivă. Odată ce ai înțeles care îți sunt pasiunile și domeniile în care ești cel mai bun, drumul spre success este mult mai ușor.

– nu vei avea niciodată toate răspunsurile – întrebat în 2010 dacă oamenii vor putea vreodată să știe tot în domeniul fizicii, Stephen a răspuns „Sper să nu”.  Pentru Hawking tocmai aceasta este frumusețea într-un domeniu, indiferent care ar fi el, aceea că mereu vor fi lucruri noi de descoperit, de cercetat

– putem folosi cunoștințele cel mai bine atunci când le împărtășim  – lucrarea sa „O scurtă istorie a timpului”, deține un record de 237 de săptămâni în categoria best-seller-urilor publicaţiei Sunday Times. Chiar dacă subiectul este unul complex, milioane de oameni și-au dorit să o citească.