Muntenegru va adera la NATO, apreciază expertul Consiliului Atlantic al SUA, Evelyn Farkas

 Fostul subsecretar de stat american al apărării, în prezent expert al Consiliului Atlantic al SUA, Evelyn Farkas, a apreciat că procesul aderării Muntenegrului la NATO nu poate fi oprit, chiar dacă decizia de ratificare a tratatului dintre Muntenegru și NATO va fi adoptată în Senatul SUA în timpul Administrației Obama sau după instalarea noului președinte Donald Trump. „Sunt convinsă că procesul de aderare al Muntenegrului la NATO va fi finalizat, deoarece Congresul SUA nu va sprijini agenda Rusiei” – a subliniat Farkas, adăugând că s-au făcut mari eforturi pentru a se ajunge în acest punct. „Este foarte important pentru Muntenegru și pentru Balcanii de Vest și un pas înainte spre consolidarea stabilității din sudul Europei” – a apreciat Farkas, adăugând că din păcate, Guvernul Rusiei speculează orice slăbiciune nu numai a Muntenegrului, ci din întreaga lume, inclusiv a SUA. „Ei și-ar dori ca și Europa și Balcanii de Vest să fie cât mai vulnerabili, pentru a fi sub influența Rusiei. Dacă Muntenegru ar rămâne în afara NATO, indiferent de motiv, ar fi o lovitură pentru NATO și pentru securitatea balcanică, dar sunt convinsă că aceasta nu se va întâmpla și în curând, Muntenegru va adera la NATO” – a concluzionat Farkas.

www.danas.rs – 9 ianuarie