Parlamentul European cere oficialilor de la Pristina să stabilească imediat formarea Uniunii Comunităţilor Sârbe

Parlamentul European (PE) îndeamnă autoritățile din Pristina „să formeze imediat Uniunea Comunităţilor Sârbe, în conformitate cu Acordul (Belgrad-Pristina), semnat cu medierea Uniunii Europene și prin decizia Curții Constituționale a Kosovo”, se menţionează în proiectul de rezoluție cu privire la Kosovo pe care l-a discutat luni Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Textul propus prevede, de asemenea, eliminarea „structurilor paralele sârbe încă existente” în Kosovo și „se încurajează părțile interesate să găsească o soluție acceptabilă și satisfăcătoare pentru situația complexului minier Trepca”. Parlamentarii Uniunii Europene indică faptul că Uniunea Comunităţilor Sârbe, care în document este marcată numai ca „asociație”, cum o numesc autoritățile de la Pristina, încă nu a fost creată și că „sunt dificultăți cu stabilirea statutului ei”. /ciliu/avladucu

www.beta.rs – 10 ianuarie