Tronsoane de autostradă închise în judeţul Constanţa

În judeţul Constanţa, autorităţile au dispus închiderea tronsoanelor Feteşti – Constanţa, al Autostrăzii Soarelui, şi Ovidiu-Agigea, al Autostrăzii 4. Măsura a fost impusă de condiţiile meteorologice nefavorabile cu care se confruntă zona. Închise sunt acum din acelaşi motiv şi toate porturile româneşti la Marea Neagră. Vă reamintim că judeţele Constanţa şi Tulcea intră peste o oră sub incidenţa unui cod portocaliu de ninsori puternic viscolite şi precipitaţii mixte, care vor depune polei, iar peste două ore li se vor alătura judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea. /schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)