Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, Institutul Cultural Român Budapesta va promova, în capitala ungară, lirica lui Mihai Eminescu.
Studenților din cadrul Universității „Eötvös Loránd” din Budapesta li se vor oferi, în format tipărit, o selecție de poeme, din volumul Poezii/Versek, apărut la Editura Curtea Veche. Poeziile vor fi tipărite în română și maghiară.
Poemele vor fi înmânate de masteranzi din cadrul programului „Limba, literatura și cultura română”, Catedra de Filologie română, ELTE, în data de 16 ianuarie 2017.
Ziua Culturii Române este sărbătorită în fiecare an în 15 ianuarie, la aniversarea zilei de naștere a lui Mihai Eminescu.