Întrevedere a ambasadorului României la Washington, George Maior, cu importanţi membri ai Partidului Republican din Congresul SUA

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a avut o întrevedere de lucru cu importanţi membri ai Partidului Republican din Congresul Statelor Unite, inclusiv cu unul din componenţii echipei de coordonare a tranziţiei preşedintelui ales Donald Trump. Tema: priorităţile de cooperare româno-americane în contextul apropiatei instalări la Casa Albă a Administraţiei Donald Trump. Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a salutat cu acest prilej conduita exemplară a României în calitate de membru NATO, aliat şi partener al Statelor Unite. Oamenii politici americani au arătat că puterea relaţiei dintre cele două ţări se măsoară prin proiecte comune de cooperare, precum gestionarea sistemului de apărare antirachetă, eforturile de luptă împotriva terorismului, securitatea energetică şi cibernetică. Ei consideră că experienţa cooperării Statelor Unite cu România a atins standarde de excelenţă şi au subliniat intenţia de a continua să sprijine dezvoltarea relaţiilor economice, în corelare cu priorităţile viitoarei Administraţii Trump, ne-a transmis reporterul nostru, Carmen Gavrilă./fdoman/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie)